Bărbat din Târgovişte a treia oară în puşcărie pentru acelaşi lucru: Metoda "Cureaua" (Video)
Un bărbat din Târgovişte a fost reţinut a treia oară, pentru acelaşi lucru. Deşi ispăşise deja două pedepse şi ar fi trebuit să înţeleagă ceva din timpul petrecut în puşcărie, dar se pare că nu a fost cazul.
De Redactia Observator la 05.11.2019, 18:45Un bărbat din Târgovişte a fost reţinut a treia oară, pentru acelaşi lucru. Deşi ispăşise deja două pedepse şi ar fi trebuit să înţeleagă ceva din timpul petrecut în puşcărie, dar se pare că nu a fost cazul.
Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, a reuşit să jefuiască, pe stradă, mai multe persoane, folosind metoda "cureaua".
A treia oară în puşcărie, pentru acelaşi lucru
Un bărbat din Târgovişte a fost reținut a treia oară, pentru aceeaşi infracţiune pentru care a mai făcut de două ori puşcărie.
Astfel, doi bătrâni, în vârstă de 64 şi 66 de ani, au reclamat faptul ca, în timp ce se aflau in zone intens circulate din Târgovişte, au fost abordaţi de un individ care sub pretextul că se cunosc şi folosind metoda "cureaua" le-a sustras din buzunare bunuri şi valori în cuantum de 3500 lei.
Bărbatul a fost prins şi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte pentru dispunerea de măsuri procedurale
Metoda Cureaua
Hoţii abordează diferite persoane pe stradă, ori în locuri aglomerate, ca și cum le-ar cunoaște de o perioadă îndelungată. Salutul are o formă foarte familiară, iar cât timp oamenii abordați încearcă să își dea seama de unde îl cunosc, respectivul tâlhar continuă gesturile prietenești ca trasul insistent de cureaua pantalonilor, în sus. În acest moment, prin dexteritate, reușește să sustragă tot din buzunarul victimelor: portofel, telefon sau alte lucruri.
De regulă, oamenii sunt abordați în zone deschise și aglomerate pentru a putea dispărea imediat.