Un medic din Ploiești n-a mai ajuns acasă de 45 de zile: „Nu mă sperie epidemia, dar deja mi se pare că nu văd finalul”
Medicul Ramona Lucia Vasile, şefa secţiei de Boli Infecţioase Copii din cadrul Spitalului Judeţean Ploieşti, este unul dintre cei şapte doctori infecţionşti din Prahova care se luptă în mod direct cu COVID-19.
De Ana Maria Ghiarasim la 07.05.2020, 10:06- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
- Ramona Lucia Vasile este şefa secţiei de Boli Infecţioase Copii a Spitalului Judeţean Ploieşti.
- Medicul spune că cel mai tare o sperie că nu poate vedea „finalul” crizei COVID-19.
De o lună şi jumătate, de când a apărut primul caz de COVID-19 în Prahova, doctorul Ramona Vasile nu a mai ajuns acasă şi nu şi-a mai strâns în braţe copiii.
Teama cea mare a doctoriței nu este provocată de epidemie, ci de faptul că va trebui să stea izolată de copiii ei mult timp de acum înainte, lucru pentru care recunoaşte cu lacrimi în ochi că nu este pregătită.
”Pe mine nu m-a speriat epidemia, eu eram dispusă, pentru că îmi place foarte mult meseria pe care o fac, să stau izolată o lună, două, dar deja mi se pare că nu văd finalul. Nu a fost epidemia pe care noi o aşteptam. Este într-un fel îmbucurător, că totuşi măsurile care s-au luat au făcut să nu explodeze nunărul de cazuri. Pe noi ne-ar fi depăşit clar pentru că nu avem sistemul atât de bine pregătit care să facă faţă la aşa ceva. Dacă nu au făcut faţă acele sisteme de sănătate din Italia, Franţa, noi am fi fost decimaţi. Ideea e că asta a fost partea bună la noi”, spune medicul Ramona Vasile, potrivit Adevarul.
”Partea proastă este că mergând aşa, cu cazurile puţine, va dura. Atunci o să primeze partea de familie. Ei ce vor face? Ce vor face copiii o perioadă de şase luni privind de acum încolo. La noi se vorbeşte de valul doi, dar mie mi-e teamă că nu se va termina valul unu şi va fi un continuu platou, dacă nu se va întâmpla ceva neprevăzut”, a mai spus ea.
Citește și: