Antena LIVE

FMI anunţă că economia României va creşte cu 6% în 2021. Reacţia lui Cîţu: "Veşti fantastice pentru toţi românii"

Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional au previzuni în creştere, faţă de toamna anului trecut, vizavi de modul în care ar putea evolua economia României în acest an. Astfel, dacă în toamna anului trecut estimau că România înregistreată, în 2021, o creştere economică de 4,6%, specialiştii FMI sunt, acum, mult mai optimişti în legătura cu creşterea economică a României din acest an. 

De la 06.04.2021, 19:13
România ar putea înregistra o creştere economică de 6% în 2021 Hepta

Astfel, cei de la Fondul Monetar Internaţional estimează că România poate încheia anul cu o creştere economică de 6%, iar anul viitor am putea avea o nouă creştere economică de circa 4,8%. Cifrele sunt spectaculoase, dacă ne gândim că, pentru Uniunea Europeană, este prevăzută o creştere economică de numai 4,4% în acest an. În plus, trebuie remarcat că specialiştii Fondului Monetar Internaţional se aşteaptă ca România să aibă, în acest an, a doua cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, după Spania.

Florin Cîţu, premierul României, încântat de cifrele prezentate de FMI în legătură cu economia ţării noastre

Florin Cîţu, premierul României, a oferit o reacţie, după ce reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional au făcut publice aceste cifre. Astfel, Cîţu s-a declarat încântat de faptul că "FMI are încredere în Guvernul României și estimează o creștere economică semnificativă mai mare pentru România. Previziunile FMI arată o creștere economică substanțială de 6% a PIB în 2021, a doua cea mai mare creștere din Uniunea Europeană".

De asemenea, Florin Cîţu a ţinut să mai precizeze că "veştile sunt fantastice pentru toţi românii", dar şi că "luăm cele mai bune măsuri pentru economie și acest lucru se vede. Am reușit să stabilizăm economia și să reducem la maximum impactul crizei asupra economiei noastre. Economia României se află pe o direcție de creștere economică sustenabilă și nimeni, niciodată, nu va mai putea să schimbe acest lucru".

Ți-a plăcut acest articol?

florin citu romania fondul monetar international premier crestere economica
Întrebarea zilei
Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul din alimentația lui Ion Iliescu. Fostul președinte i-a uimit pe toți...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Ce pensie va avea Klaus Iohannis
spotmedia.ro
Publicat 02.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Cu generații în urmă românii stăteau la cozi pentru mâncare. Acum, stau alții
Adevărul
Publicat 02.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 3 mai 2024. Berbecii trebuie să facă pace cu trecutul. Află...
CaTine
Publicat 02.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Medicul român care și-a ucis amanta și l-a rănit grav pe soțul femeii va fi...
libertatea.ro
Publicat 02.05.2024
Meghan Trainor a dezvăluit că ea și Daryl Sabara și-au reînnoit jurămintele....
ZU
Publicat 02.05.2024
Ciorbă de miel cu lobodă. Rețetă delicioasă pentru masa de Paște
Hello taste
Publicat 02.05.2024
Curiozitatea sexuală în funcție de vârstă: scurt ghid pentru părinți
Deparinti
Publicat 02.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Halit Ergenç și-a sărbătorit ziua de naștere. La 54 de ani, actorul a avut...
Happy
Publicat 02.05.2024
Ce este poliartrita reumatoidă. Metode de tratament împotriva acestei afecțiuni...
Medicool
Publicat 02.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024