Antena LIVE

Curs valutar

Revelion cu ceai de ghimbir

După ce, de Crăciun am avut vreme ca de Paşte, ne pregătim acum pentru cel mai friguros Revelion din ultimii şaizeci de ani! Vor fi temperaturi de patru, chiar cinci ori mai mici decât cele obişnuite

De la 30.12.2014, 20:07
WhatsApp
Vezi și:

După ce, de Crăciun am avut vreme ca de Paşte, ne pregătim acum pentru cel mai friguros Revelion din ultimii şaizeci de ani! Vor fi temperaturi de patru, chiar cinci ori mai mici decât cele obişnuite

Adică drumul sigur spre o răceală zdravănă, pentru cine vrea să petreacă în stradă mai mult de jumătate de ceas. Totuşi, doritori sunt mulţi.

Oricât de încinse ar fi spiritele, anul acesta e greu de crezut că vor învinge frigul. Gerul a cuprins Capitala, încă de azi, când puţini oameni s-au încumetat să iasă pe stradă. Chiar şi străinii, obişnuiţi cu petrecerile din stradă au fost luaţi prin surprindere de termometru.

Amorul poate că încălzeşte inima, dar medicii spun că în noaptea de Revelion ar trebui să ne încălzim altfel. Cu ceaiuri calde, cum e cel de ghimbir, de exemplu. Iar cele mai importante sunt extremităţile, care pot degera foarte uşor. Mâinile, urechiile şi nasul trebuie acoperite.

Cine se simte descurajat de termometru, n-a fost niciodată la Miercurea Ciuc. Azi, la prânz, au fost acolo -20 de grade.

Totuşi, pentru distracţie fără drumuri la spital, e bine să nu stăm în frig mai mult de jumătate de oră. Suficient cât să admirăm artificiile şi să spunem la mulţi ani!

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social revelion ceai ghimbir temperaturi
Întrebarea zilei
Au apărut zborurile cu destinaţie necunoscută. Aţi testa o astfel de experienţă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și