Antena LIVE

Curs valutar

Rezultatul controlului specialiştilor de mediu efectuat în zona Muzeului Naţional de Geologie

În urma informaţiilor date marţi publicităţii, de către jurnalistul Cătălin Tolontan, potrivit cărora în zona Piaţa Victoria, mai precis la Muzeul Naţional de Geologie s-ar înregistra un nivel extrem de ridicat de radiaţii, reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu, dar şi din partea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului au mers la muzeu, unde au efectuat o serie de investigaţii.

De la 14.02.2017, 18:16
WhatsApp

În urma informaţiilor date marţi publicităţii, de către jurnalistul Cătălin Tolontan, potrivit cărora în zona Piaţa Victoria, mai precis la Muzeul Naţional de Geologie s-ar înregistra un nivel extrem de ridicat de radiaţii, reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu, dar şi din partea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului au mers la muzeu, unde au efectuat o serie de investigaţii.

În urma cercetărilor făcute de specialişti, s-a dovedit însă, că, valorile se încadrează în limita de variaţie a fondului natural de radiaţii.

Redăm mai jos comunicatul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului

"La solicitarea Viceprim - ministrului  și Ministrul Mediului, dl. Daniel Constantin, experți ai Gărzii Naționale de Mediu și ai Agenției Naționale pentru Protecția Mediului s-au deplasat în această dimineață, cu laboratorul mobil, în zona Piața Victoriei - Muzeul Național de Geologie, din București, pentru efectuarea unor măsurători ca urmare a apariției în presă a informațiilor privind nivelul ridicat de radiații din acea zonă.

Pe acelaşi subiect

Determinările efectuate au acoperit toate laturile Muzeului Național de Geologie, vizând impactul asupra pietonilor şi mediului. În acest sens, s-au efectuat atât determinări la sol, la 1 m de sol, la zona de contact cu rocile expuse atât în faţa muzeului, cât şi în curtea interioară.

Din analiza valorilor determinate de specialiştii ANPM, Laboratorul Naţional de Referinţă Radioactivitate, rezultă că acestea se încadrează în limita de variaţie a fondului natural de radiaţii, valori determinate orar, la nivelul întregii ţări, prin intermediul Reţelei Naţionale de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului, conform OM nr. 1978/2010.

Menţionăm faptul că specialiştii ANPM au efectuat determinări şi în afara traseului parcurs de vizitatori, în zona curţii interioare în care este amplasat beciul, valorile obţinute la gura chepengului fiind cele ale fondului natural, precum şi în zona în care sunt depozitate osemintele de mamut, unde, la distanţe cuprinse între 1÷1,5m, valorile determinate se situează în fondul natural.

Având în vedere cele prezentate anterior, rezultă că pe amplasamentul Muzeului Naţional de Geologie din Bucureşti, în cele 71 de puncte verificate, nu se înregistrează valori ale debitului dozei gama care să afecteze sănătatea populaţiei şi a mediului.", se arată în comunicat.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

antena1 observator stirile antena1
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024