Dramă într-un cuplu de români din Roma. Bărbatul privea din balcon în timp ce iubita lui era abuzată
Un cuplu de români plecați în Italia pentru un trai mai bun au descoperit Iadul, amândoi făcând o serie de alegeri greșite. Tânăra a fost prima care a realizat că nu e bine ce fac, însă iubitul ei nu mai putea fi convins de nimic.
De Cristian Ionescu la 29.03.2019, 15:19Un cuplu de români plecați în Italia pentru un trai mai bun au descoperit Iadul, amândoi făcând o serie de alegeri greșite. Tânăra a fost prima care a realizat că nu e bine ce fac, însă iubitul ei nu mai putea fi convins de nimic.
Tânărul de 33 de ani ajunsese să își închirieze iubita, în casă, oricărui necunoscut. El privea din balcon toată scena nu pentru că fusese încuiat acolo, sau de frică, ci ca să o urmărească pe tânără, să nu încerce să fugă.
Un român și-a transformat logodnica în sclavă sexuală, la Roma
La început, între cei doi a fost o poveste de dragoste fantastică, cu călătorii în Anglia, Spania și apoi Italia, unde au rămas fără bani. Foarte repede, dragostea s-a transformat în violența fizică și hărțuire psihologică din partea bărbatului, iar în scurt timp, tânăra a fost obligată să practice prostituția de către logodnicul ei, ca să se întrețină.
Amenințările cu moartea pentru ea și familia ei au fost de ajuns ca să o convingă.
În scurt timp, escapadele de noapte ale femeii, pentru a câștiga banii de a se întreține s-au transformat treptat într-o gestionare totală a vieții fetei, până la punctul de a primi bătaie constant și de a se prostitua fără oprire.
Forțată să producă bani în fiecare zi, tânăra era bătută când refuza să se dăruiască străinilor, dar mai ales atunci când prestația ei era slabă, potrivit iltabloid.it.
Exploatată dincolo de limitele omenești, tânăra a cedat
Tortura s-a agravat atunci când tânărul a decis să închirieze un apartament în care iubita lui era disponibilă tuturor, de dimineață până seara. În timpul întâlnirilor, tânărul privea de pe un scaun, din balcon, păstrând constant victima sub control, asigurându-se că nu fuge.
Ajunsă la limită, fata a încercat să se răzvrătească, cerând returnarea documentelor pe care tânărul i le luase, pentru că vrea să plece, dar a renunțat atunci când, ca răspuns, a primit bătaie și amenințări cu moartea.
Ieri, profitând de un moment de absență al tânărului, a găsit curajul să apeleze la numărul unic de urgență și să ceară ajutor.
Astfel, agenții secției de poliție din Roma au intrat în apartament, găsind în fața ochilor o femeie înspăimântată, copleșită de violență fizică și psihologică, care cerea disperată să fie eliberată.
Polițiștii l-au așteptat să se întoarcă și l-au încătușat
După ce au ajuns în apartament și au liniștit-o pe fată că totul s-a terminat, polițiștii s-au pus la pândă, să-l aștepte pe tânăr, să se întoarcă.
Odată ce omul a venit în apartament, polițiștii l-au imobilizat și percheziționat, găsind documentele fetei în buzunarul pantalonilor.
El a fost arestat, iar Autoritatea Judiciară a ordonat păstrarea în închisoare până la finalizarea anchetei.