Doi români, un mecanic auto şi un faianţar, mari mafioţi în India, aduşi cu cagule pe faţă şi escortaţi de zeci de poliţişti (Video)
Doi infractori români periculoşi au fost arestaţi de poliţiştii din India, în Hyderabad. Şeful Poliţiei a organizat o conferinţă de presă, în care a prezentat cazul şi detaliile infracţiunilor pe care le făceau cei doi români.
De Cristian Ionescu la 30.10.2019, 12:21Doi infractori români periculoşi au fost prezentaţi de poliţiştii din India, în Hyderabad. Şeful Poliţiei a organizat o conferinţă de presă, în care a prezentat cazul şi detaliile teribile ale infracţiunilor pe care le făceau cei doi români.
Românii au fost aduşi cu cagule pe faţă şi flancaţi de importante forţe de securitate.
Doi români, un mecanic auto şi un faianţar, mari mafioţi în India
Diniţă Virgil Sorinel (47 de ani), un mecanic auto din Craiova, și George Christian (28 de ani), un faianţar din Galaţi, au fost prezentaţi de Poliţia din India ca mari mafioţi şi criminali internaţionali deosebit de periculoşi.
Cei doi au fost prezentaţi în cadrul unei ample conferinţe de presă, organizată de şeful Poliţiei din Hyderabad, în care s-au prezentat şi obiectele folosite de aceştia la marile lor lovituri.
Sorinel şi George au fost prinşi montând pe bancomatele din oraş mai multe dispozitive de copiat datele cardurilor, date pe care apoi le trimiteau unui alt român, în România, potrivit siasat.com.
În doar ultima lună, cei doi români au instalat dispozitive pe zeci de bancomate, datele a mii de persoane preconizându-se ca fiind furate.
Prejudiciul încă este analizat, însă suma obţinută de pe urma clonării cardurilor respective este una uriaşă, spun autorităţile.