România ÎNGHEAȚĂ! -10 GRADE la „polul frigului”
Cea mai scăzută temperatură din ţară, minus 10 grade Celsius, s-a înregistrat, miercuri dimineaţă, la Miercurea Ciuc şi la Topliţa, în judeţul Harghita.
De Redactia Observator la 26.11.2014, 09:44Cea mai scăzută temperatură din ţară, minus 10 grade Celsius, s-a înregistrat, miercuri dimineaţă, la Miercurea Ciuc şi la Topliţa, în judeţul Harghita.
Meteorologii spun că temperatura a coborât continuu, cu câte un grad Celsius, încă din cursul serii de marţi, până miercuri la ora 6.30, când la staţia meteo de la Topliţa a fost măsurată valoarea termică de minus 10 grade Celsius, care s-a menţionut timp de o oră.
Aceeaşi temperatură s-a înregistrat şi în municipiul reşedinţă al judeţului, Miercurea Ciuc, la ora 7.30.
Meteotrologul Ovidiu Câmpean de la Centrul Meteorologic Regional Sibiu a precizat că această valoare termică este cea mai scăzută din ţară, în acest sezon, exceptând zonele înalte, nelocuite.
Minima absolută a lunii noiembrie în judeţul Harghita, de minus 27,5 grade Celsius, a fost consemnată în anul 1993 la Miercurea Ciuc, iar temperatura maximă absolută, de 21,9 grade Celsius, a fost măsurată în data de 5 noiembrie 2013, în aceeaşi localitate, informează Mediafax.