Antena LIVE

Curs valutar

S-a aflat DIN CE CAUZĂ A MURIT fetiţa de 7 ani găsită inconştientă sâmbătă seara, la Ploieşti, într-un loc de joacă al unui restaurant

Fetiţa de şapte ani care a fost găsită inconştienţă la un loc de joacă din incinta unui restaurant din Ploieşti a murit din cauza unei pneumonii, arată un raport preliminar întocmit în urma necropsiei, au declarat, marţi, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei.

De la 19.07.2017, 10:51
WhatsApp

Fetiţa de şapte ani care a fost găsită inconştienţă la un loc de joacă din incinta unui restaurant din Ploieşti a murit din cauza unei pneumonii, arată un raport preliminar întocmit în urma necropsiei, au declarat, marţi, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei.

Potrivit acestora, raportul preliminar întocmit după necropsie arată drept cauză pentru decesul fetiţei o pneumopatie cu pleurezie.

Poliţiştii prahoveni efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror în cazul unei fetiţe care a fost găsită în stare de inconştienţă la un loc de joacă din incinta unui restaurant din Ploieşti, copila fiind declarată decedată la spital, după ce a fost supusă timp de zeci de minute manevrelor de resuscitare, au declarat, duminică, surse judiciare.

Potrivit acestora, fetiţa de şapte ani care se afla, sâmbătă seară, la un loc de joacă din incinta unui restaurant din Ploieşti a fost găsită inconştientă sub o băncuţă.

Aceasta a fost supusă manevrelor de resuscitare atât la faţa locului, cât şi la Spitalul de Pediatrie, unde a fost dusă în stop cardio-respirator, însă fără succes, medicii declarând decesul, au precizat sursele citate.

Conform acestora, se pare că fetiţa fusese lăsată la locul de joacă sub supravegherea personalului incintei, cauzele şi împrejurările în care s-a produs incidentul urmând a fi stabilite de anchetatori.

În cauză sunt efectuate verificări de către poliţişti, sub coordonarea unui procuror, pentru moarte suspectă.

Trebuie să vezi şi asta! Schimbările bruşte de temperatură dăunează grav! Medicii vorbesc chiar de apariţia unui nou tip de pneumonie

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

observator ploiesti pneumonie stirile antena 1
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024