S-A VOTAT! Modificări URIAȘE privind INDEMIZAȚIA DE CREȘTERE A COPILULUI!
Senatul a votat modificarea legii privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor de până la 2 ani, astfel cine optează pentru primul sau al doilea an ar putea primi minim 600 de lei sau maxim 3400 în primul, iar în al doilea an cel mult 1200, indiferent de opţiune.
De Redactia Observator la 01.09.2015, 20:58Senatul a votat modificarea legii privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor de până la 2 ani, astfel cine optează pentru primul sau al doilea an ar putea primi minim 600 de lei sau maxim 3400 în primul, iar în al doilea an cel mult 1200, indiferent de opţiune.
"Cine opta pentru primul an (de concediu maternal - n.r.) primea 600 lei minim sau 3400 lei maxim, iar cine opta pentru al doilea primea 600 sau 1200. Şi s-a pus problema că, de la început, cel care opta pentru doi ani primea numai 1200 de lei maxim şi era o nedreptate, discriminare. Şi am spus: cine optează pentru primul sau al doilea an trebuie să primească la fel - 600 minim sau 3400 maxim în primul şi maxim 1200 în al doilea an, indiferent de opţiune”, a declarat marţi senatorul PNL Mariana Câmpeau, citată de Mediafax.
Câmpeanu a mai afirmat că acest proiect de lege elimină o discriminare, însă, a precizat că este o picătură într-un pahar cu apă, pentru că sunt foarte puţine mamae care au dreptul la 3400 de lei şi optează pentru doi ani, în general se întorc la carieră pentru că înseamnă ca au venituri mari.
Proiectul de lege votat de Senat, care va ajunge la Camera Deputaţilor, propune modificarea actualei indemnizaţii pentru ca "în situaţia optării pentru concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, indemnizaţia pentru creşterea copilului să se stabilească, pentru primul an, în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 lni şi nu poate fi mai mică de 1,2 ISR şi nici mai mare de 6,8 ISR, respectiv nu poate fi mai mică de 1,2 ISR şi nici mai mare de 2,4 ISR, pentru al doilea an”.