Antena LIVE

Curs valutar

Salarial mediu net a scăzut în ianuarie. În ce domeniu se câştigă cel mai bine

Câştigul salarial mediu net la nivel naţional, care include atât salariile, cât şi bonusurile sau tichetele de orice tip pe care le primesc angajaţii, a scăzut cu 2,3%, sau 54 lei, în luna ianuarie faţă de nivelul din luna precedentă, până la 2.300 lei (511 euro), insă ritmul anual de creştere a accelerat puternic, la 18,4%, de la 11,4% în decembrie, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică.

De la 13.03.2017, 10:48
WhatsApp

Câştigul salarial mediu net la nivel naţional, care include atât salariile, cât şi bonusurile sau tichetele de orice tip pe care le primesc angajaţii, a scăzut cu 2,3%, sau 54 lei, în luna ianuarie faţă de nivelul din luna precedentă, până la 2.300 lei (511 euro), insă ritmul anual de creştere a accelerat puternic, la 18,4%, de la 11,4% în decembrie, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică.

Ritmul anual de creştere a salariilor înregistrat în ianuarie 2017 este unul record după noiembrie 2008. 

În decembrie 2016, câştigul salarial mediu net a ajuns la 2.354 lei (521 euro), nivel record-istoric, după un avans de 11,4% faţă de decembrie 2015. Şi câştigul mediu brut a atins în decembrie 2016 un nivel-record, de 3.257 lei (721 euro).

În ianuarie, câştigul mediu brut a coborât la 3.168 lei (704 euro), rămânănd al doilea cel mai mare din istorie, după cel din decembrie. 

Creşterea salariilor a fost stimulată prin măsuri guvernamentale, în condiţiile în care, de la 1 mai 2016, salariul minim brut pe economie a fost majorat de guvern cu 19%, de la 1.050 lei până la 1.250 lei.  De asemenea, Guvernul a majorat salariille bugetarilor, măsură care continuă- şi în 2017. 

Un nou puseu al salariilor este aşteptat în luna februarie, în condiţiile în care salariul minim brut pe economie a fost majorat, de la 1 februarie, cu 16%, de la 1.250 lei la 1.450 lei. 

Statisticile oficiale publicate arată că, în termeni reali, ţinând cont de inflaţie - care a fost de 0,1% în ianuarie, în termeni anuali -, câştigurile au fost mai mari, în luna ianuarie 2017, cu 18,3% faţă de prima lună din 2016. 

"Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în fabricarea produselor din tutun (6.467 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.299 lei)", se arată în comunicatul INS.

Potrivit tabelelor INS, pe lângă sectorul de fabricarea produselor din tutun, câştigul mediu net din România a depăşit nivelul de 1.000 de euro (4.500 lei) în luna ianuarie în asigurări şi fonduri de pensii (6.345 lei). sectorul IT (5.811 lei), activităţi de editare (5.040 lei), intermedieri financiare (4.930 lei). extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (4.779 lei) şi transporturi aeriene (4.504 lei).

Creşterea salariilor a accelerat începând cu ultimele luni ale anului 2015, după ce s-au aprobat mai multe majorări salariale consistente în sistemul bugetar.

Sursa: News.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social bani salariu economie ins
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024