Sărbătoare 17 aprilie 2024. Cine a fost Sfântul Simeon, episcopul Persiei
Miercuri, 17 aprilie 2024, românii îl prăznuiesc pe Sfântul Simeon, episcopul Persiei, sfânt cu care, în general, românii sunt mai puţin familiarizaţi.
De Redactia Observator la 16.04.2024, 13:20- Sfântul Simeon, episcopul Persiei, este prăznuit pe 17 aprilie.
Sfântul Simeon, episcopul Persiei, a pătimit pentru Hristos în 341, alături de peste 1.000 de creştini. Conform crestinortodox.ro, în aceeaşi perioadă au primit moarte mucenicească Sfinţii Audel şi Anania, dar şi Ustazan, eunucul împăratului persecutor.
Sfântul Simeon i-a încurajat pe creştinii persecutaţi să nu se lepede de Hristos, chiar dacă simţeau frica morţii. În cele din urmă, după ce şi-a văzut turma încheindu-şi cu cinste viaţa pe acest pămănt, şi Sfântului Simeon i s-a tăiat capul.
Sursa amintită aduce în discuţie şi mărturisirea lui Fusik, funcţionar imperial care, în ascuns, era creştin. Când preotul Anania se afla cu capul pe butuc, şi urma să fie decapitat, Fusik l-a încurajat spunându-i "nu te teme, părinte, ci închide doar ochii şi fii tare, şi Domnul te va binecuvînta cu vederea Luminii celei cereşti".
Furios pe gestul lui Fusik, împăratul şi-a dat seama că acesta era creştin şi a ordonat ca Fusik să fie ucis, de aceeaşi cumplită soartă având parte şi Asikitria, fiica lui Fusik.