SCHIMBARE MAJORĂ în legislaţia RUTIERĂ! Ce îi aşteaptă pe şoferi
Legislaţia rutieră vine cu schimbări importante pentru şoferii români!
De Redactia Observator la 03.09.2014, 15:13Legislaţia rutieră vine cu schimbări importante pentru şoferii români!
Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost modificată şi completată printr-o ordonanţă publicată în Monitorul Oficial din 29 august.
Astfel, va fi sancţionată cu trei puncte de penalizare "nerespectarea obligaţiei conducătorului de autovehicul de se asigura că persoanele minore poartă centuri de siguranţă sau sunt transportate în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate".
"La asta se adaugă patru sau cinci puncte de amendă, care înseamnă, în bani, 360 sau 450 de lei, ţinând cont că un punct de amendă este 90 de lei în prezent. Amenda se reduce la jumătate dacă este plătită pe loc. Practic, noutatea o reprezintă sancţionarea şoferului care transportă copii fără respectarea regulilor de siguranţă. Regulile existau şi până acum - scaun special pentru copiii până în trei ani şi centură de siguranţă pentru cei de până la 12 ani -, însă nu exista posibilitatea de a sancţiona direct şoferul autovehicului", a precizat, pentru Mediafax şeful Direcţiei Rutiere a Poliţiei Române, comisarul şef Florin Brăcea.
Aceeaşi sancţiune o vor primi şoferii care transportă copii în vârstă de până la trei ani în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă, cu excepţia celor destinate transportului public de persoane, precum şi a taxiurilor, dacă în acestea din urmă ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă.
"Copiii cu vârsta de peste trei ani, având o înălţime de până la 150 cm, pot fi transportaţi în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă doar dacă ocupă, pe timpul transportului, orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă", mai prevede noul act normativ.
Mai mult, şoferii autovehiculelor cu locuri prevăzute prin construcţie cu centuri de siguranţă trebuie să informeze pasagerii cu privire la obligaţia legală de a le purta în timpul circulaţiei pe drumurile publice.