Antena LIVE

Curs valutar

Pentru că nu pot obţine autorizaţii de funcţionare ISU pentru şcoli, autorităţile vor să schimbe regulile astfel încât clădirile destinate elevilor să nu mai aibă nevoie de avize

Autorităţile şi-au dat seama că nu vor putea obţine autorizaţii privind securitatea la incendiu pentru toate şcolile, aşa că s-au hotărât să schimbe regulile.

De la 13.11.2017, 22:15
WhatsApp
Vezi și:

Autorităţile şi-au dat seama că nu vor putea obţine autorizaţii privind securitatea la incendiu pentru toate şcolile, aşa că s-au hotărât să schimbe regulile. Mai puţine unităţi vor avea nevoie de autorizaţii. Părinţii sunt revoltaţi, consideră că viaţa copiilor lor nu poate fi calculată în funcţie de suprafaţa şcolii, aşa cum arată noile norme.

Astfel, şcoli primare şi grădiniţe vor avea nevoie de autorizaţie privind securitatea la incendiu doar dacă au o suprafaţă totală mai mare de 175 de metri pătraţi. Pentru învătământul gimnazial, liceal, profesional sau universitar, obligaţia se aplică pentru unităţi mai mari de  600 de mp. 

Astfel, mai bine de 30 la sută dintre unităţi ar putea să nu mai aibă nevoie de documente. O debirocratizare care îi sperie şi pe părinţi. Acum câteva zile, la Alexandria, tencuiala care a căzut de pe pereţi a băgat în spital mai mulţi elevi. Dacă şcoala ar fi fost pregătită pentru autorizaţie, ar fi trebuit să fie şi reabilitată. 

Potrivit hotărârii de Guvern, nu vor avea nevoie de autorizaţii  <INTRA CARTON AVIZ ISU > nici clădirile cu caracter special, de pildă sedii de ministere aflate în clădiri vechi, dar nici corturile pentru evenimente.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

incendiu observator observator19 social stirile antena 1
Întrebarea zilei
Învăţaţi reţete noi în perioadele de post ca să mai diversificaţi meniul?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Clădirea mamut din București care se transformă. A fost abandonată și furată...
Fanatik.ro
Publicat 03.04.2025
Meteorologii ACCUWEATHER au modificat prognoza: Orașele din România în care...
Gandul
Publicat 27.03.2025
Cum se poate schimba clasamentul din sondajele pentru alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 03.04.2025
Cine este Andy Van de Gucht, cuțitul de aur al lui Chef Richard Abou Zaki de la...
A1
Publicat 03.04.2025
Horoscopul zilei de 10 aprilie 2025. Taurii trebuie să fie atenți la ce se...
CaTine
Publicat 09.04.2025
Horoscop duminică, 30 martie 2025: Racii vor lua decizii importante
spynews.ro
Publicat 30.03.2025
Ariana Grande lansează 'Eternal Sunshine Deluxe: Brighter Days Ahead', cu șase...
Kudika
Publicat 03.04.2025
Andy Murray, mesaj amuzant pentru Lionel Messi: „L-am întrebat dacă poate...
GSP
Publicat 30.03.2025
Ai un IQ fantastic dacă răspunzi corect în 7 secunde. Unde este pasărea?
Click.ro
Publicat 03.04.2025
Primul sistem de operare creat de Bill Gates și Paul Allen poate fi descărcat de...
Useit
Publicat 09.04.2025
O afacere Hi-Q! Pilotul Mihai Sturzu deschide prima tabără de aviație pentru...
Money.ro
Publicat 26.03.2025
Ce nume se vehiculează să preia rolul lui Călin Georgescu. ANALIZĂ
libertatea.ro
Publicat 10.03.2025
Sean „Diddy” Combs a fost citat într-un nou proces. Un fotograf a susținut...
ZU
Publicat 30.03.2025
Piure de cartofi cu sos de leurdă. Rețetă savuroasă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 09.04.2025
Ce este „încărcătura mentală a mamelor”. Se vorbește prea puțin...
Deparinti
Publicat 30.03.2025
Jaqueline Bracamontes a leșinat în urma unei diete stricte. Ce s-a întâmplat...
Happy
Publicat 26.03.2025
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim...
BZI
Publicat 13.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Uleiul de rapiță: proprietăți, beneficii și riscuri
Medicool
Publicat 03.04.2025