Se întorc NINSORILE! Iată zonele afectate
Meteorologii anunţă că în majoritatea regiunilor ţării sunt aşteptate precipitaţii, în intervalul duminică, ora 18.00 - luni, ora 16.00
De Redactia Observator la 25.01.2015, 11:51- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Meteorologii anunţă că în majoritatea regiunilor ţării sunt aşteptate precipitaţii, în intervalul duminică, ora 18.00 - luni, ora 16.00
Potrivit informării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în intervalul menţionat vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Acestea vor fi sub formă de ninsoare în zonele de deal şi munte, precum şi în Moldova şi în Transilvania şi mixte în restul teritoriului.
Meteorologii mai anticipează că în Carpaţii Meridionali şi de Curbură se va depune strat consistent de zăpadă, iar în Oltenia şi în Muntenia se vor cumula, izolat, 15-20 de litri pe metru pătrat.
De asemenea, vor fi condiţii de polei, iar vântul va avea intensificări temporare în sud-estul ţării, cu viteze ce vor atinge la rafală 40-50 de kilometri pe oră.