Secretul fermierilor profesioniști pentru o recoltă de vis

O componentă esențială în procesul prin care fermierii asigură recolte mari și de calitate este fertilizarea. Însă majoritatea îngrășămintelor pe bază de azot au o mare problemă: o parte din amoniacul conținut se volatilizează.

• Ce spune Elena Lasconi despre o colaborare cu PSD și un guvern de uniune națională: "Este posibil un dialog. Trebuie să așteptăm rezultatul alegerilor parlamentare"

O componentă esențială în procesul prin care fermierii asigură recolte mari și de calitate este fertilizarea. Însă majoritatea îngrășămintelor pe bază de azot au o mare problemă: o parte din amoniacul conținut se volatilizează. Există însă o metodă nouă prin care se pot limita semnificativ aceste pierderi, mai ales când vorbim de uree. Dar mai întâi să vedem care sunt cauzele lor.

Pentru fermieri, ureea este una dintre cele mai importante surse de azot. Azotul este principalul nutrient necesar pentru plantele de cultură, mai ales pentru cele cu o lungă perioadă de vegetație. Ureea este recomandată pentru aportul considerabil de azot pe care îl aduce plantelor de cultură și e considerată de majoritatea fermierilor drept una dintre cele mai bune soluții de fertilizare cu azot. Ureea se folosește la fertilizarea de bază primăvara pentru culturile de câmp, dar poate fi utilizată și în grădina de legume atunci când se dorește obținerea de producții mari și de calitate.

În mod normal, ureea se prezintă sub formă de granule albe. Datorită proprietăților sale, ureea are un mod de acțiune similar sărurilor alcaline și nu influențează pH-ul solului, având o reacție ușor bazică. Nu lasă reziduuri și se poate folosi pe orice tip de sol, iar rezultate foarte bune se obțin chiar și pe solurile acide ce au un pH scăzut. Principalele culturi care au nevoie de un astfel de îngrășământ sunt: cerealele păioase precum grâul, orzul sau secara, porumbul, rapița, floarea-soarelui, soia, dar și pomii fructiferi sau legumele.

Ureea în stare naturală e absorbită de plante în cantități minuscule. Pentru o absorbție optimă, ea trebuie să fie descompusă în nitrați și ioni de amoniu. În acest mod poate deveni o sursă de azot pentru plantele de cultură. Procesul prin care ureea e transformată de plantă se numește hidroliză enzimatică și are loc la 1-3 zile după ce a fost aplicat îngrășământul. Același proces duce însă și la un fenomen numit volatilizarea amoniacului, deci la pierderea unor cantități însemnate de azot.

Printre factorii care favorizează procesul de volatilizare se numără și:

• Vântul - în special vânturile puternice contribuie la evaporarea amoniacului prin formarea smogului.

• Temperatura crescută - poate accelera procesul de volatilizare dacă îngrășămintele sunt aplicate în a doua parte a zilei.

•  Seceta persistentă - grabeste evaporarea 

• Solurile acide, cu un pH scăzut - care nu rețin foarte bine substanțele nutritive.

Fermierii profesioniști aplică însă o serie de metode pentru reducerea volatilizării amoniacului din uree. În primul rând, cei experimentați aplică uree tratată cu inhibitor de urează, care previne pierderile provocate prin volatilizare și îmbunătățesc calitatea recoltelor. Ureea tratată astfel oferă randamente ridicate, deoarece reduce cu până la 95% pierderile de azot cauzate de volatilizarea amoniacului. În lipsa unui astfel de inhibitor, doar jumătate din cantitatea de azot va ajunge la plante. În general, ureea tratată cu inhibitor de urează se prezintă sub formă de granule de culoare galbenă.

În al doilea rând, îngrășămintele trebuie aplicate primăvara, în prima parte a zilei, când temperaturile sunt mai mici de 16° C, iar nivelul de umiditate din sol este destul de mare. Totodată, aplicarea îngrășămintelor la suprafața solului se recomandă a fi făcută înainte de ploaie, pentru ca acestea să fie absorbite în sol mai rapid. 

Sursa foto: Shutterstock