Antena LIVE

Curs valutar

Şeful Guvernului a cerut un birou personal la Ministerul Apărării

Război şi pace. Război la Palatul Victoria, pace la forţele armate. Şeful Guvernului a cerut un birou personal la Ministerul Apărării. De teama înscenărilor şi interceptărilor, spune el.

De la 15.04.2014, 20:31
WhatsApp
Vezi și:

 Acolo va lucra până în noiembrie, când Traian Băsescu nu va mai fi preşedintele României. Paza militară împotriva traficului de influenţă. Este explicaţia primului ministru care a cerut un birou personal în clădirea Ministerului Apărării. Una dintre cele mai bine păzite instituţii din ţară.

Mutarea vine după ce procurorii DNA au susţinut, pe baza unor interceptări, că în biroul de la Palatul Victoria al lui Victor Ponta s-ar fi făcut trafic de influenţă pentru baronul de Mehedinţi, Adrian Duicu.

Sediul M.Ap.N este o unitate militară în care paza şi accesul sunt asigurate de militari cu pregătire specială. Securitatea clădirii aparţine serviciului de informaţii al Armatei.

Sediul Palatului Victoria este păzit în exterior de Jandarmerie. În interior, securitatea este asigurată de o secţiune a Serviciului de Protecţie şi Pază. Serviciul Român de Informaţii are şi el un birou în clădire.

Teama de spionaj îi face pe mulţi lideri să-şi ia măsuri suplimentare de precauţie. De exemplu, singurul loc în care Barak Obama vorbeşte fără teamă de supraveghere este un cort de securitate.

Premierul se va întoarce însă în Palatul Victoria la şedinţele de Guvern. Cu o maşină securizată. Să nu fie uşor de identificat, când face naveta între sediul MApN şi piaţa Victoriei.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social guvern razboi pace victor ponta
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025