Antena LIVE

Curs valutar

Sentinţă USTURĂTOARE! Câţi ani de PUŞCĂRIE a primit poliţistul care A TRUCAT EXAMENE pentru obținerea permisului de conducere auto

Curtea de Apel Brașov l-a condamnat pe inculpatul Codescu Sorin, fost agent de poliție, la pedeapsa de 9 ani închisoare cu executare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi pe o perioadă de trei ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și fals intelectual, în urma trucării unor examene pentru obținerea permisului de conducere auto, informează Agerpres.

De la 13.04.2017, 13:14
WhatsApp

Curtea de Apel Brașov l-a condamnat pe inculpatul Codescu Sorin, fost agent de poliție, la pedeapsa de 9 ani închisoare cu executare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi pe o perioadă de trei ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și fals intelectual, în urma trucării unor examene pentru obținerea permisului de conducere auto, informează Agerpres.

Direcția Generală Anticorupție (DGA) a anunțat joi, într-un comunicat de presă, că hotărârea instanței de judecată, pronunțată în urmă cu o zi, este definitivă.

''În fapt, în intervalul februarie — octombrie 2014, Codescu Sorin, agent de poliție în cadrul unei structuri M.A.I., aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu vizând procesul de examinare la proba practică pentru obținerea dreptului de conducere al autovehiculelor pe drumurile publice, susținută de către 8 martori denunțători și un investigator sub acoperire, a pretins de la aceștia o sumă de bani, în legătură cu neîndeplinirea unui act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, respectiv constatarea corectă a modului în care martorii denunțători au efectuat proba de traseu pentru obținerea permisului de conducere. Polițistul a primit de la cele 9 persoane sume cuprinse între 200 și 400 euro pentru a atesta fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului vizând încălcările normelor rutiere, neexecutarea sau executarea incorectă a manevrelor indicate'', se arată în comunicatul DGA, remis AGERPRES.

Potrivit comunicatului, Codescu Sorin a omis să consemneze greșelile săvârșite de martori în desfășurarea probei de traseu și a menționat în mod nereal calificativul admis în cuprinsul înscrisului denumit anexă la testul de examen întocmit cu privire la martorii sus-menționați, aceștia obținând permisul de conducere a autoturismelor.

Dosarul a fost instrumentat de Direcția Generale Anticorupție — Serviciul Județean Anticorupție Covasna, probatoriul fiind realizat cu sprijinul Structurii Centrale.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

antena1 dga luare de mita mai observator stirile antena1
Întrebarea zilei
Ai făcut cumpărături pe credit în ultima lună?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025