SFÂNTUL ILIE. Ce trebuie să faci în 20 iulie ca să-ţi meargă bine până la finele anului! LEGENDE, TRADIŢII şi SUPERSTIŢII
Sfântul Ilie este cinstit de creştini, mâine, pe 20 iulie, ca aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă, dar şi ca divinitate populară a Soarelui şi a focului, atestată prin numeroase superstiţii, tradiţii şi datini.
De Redactia Observator la 19.07.2017, 10:37Sfântul Ilie este cinstit de creştini, mâine, pe 20 iulie, ca aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă, dar şi ca divinitate populară a Soarelui şi a focului, atestată prin numeroase superstiţii, tradiţii şi datini.
Sfântul Ilie, proorocul lui Dumnezeu, nu a murit, ci a fost luat cu trupul în carul de foc, potrivit tradiţiilor evreieşti şi creştine. O tradiţie românească spune că nu este bine să loveşti două mere între ele pentru că atragi grindina.
Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, sărbătorit în 20 iulie, a fost fiul lui Sovac, un preot al Legii Vechi, care locuia în cetatea Tesve din Galaad (Israel). De la această cetate provine numele de Tesviteanul al proorocului.
Sf. Ilie se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii, ziua prăznuirii sale fiind marcată în calendar cu roşu, însemnare ce nu apare în acest fel la niciun alt prooroc.
şi iar se va vedea de oamenii cei muritori trupeşte, înaintea venirii a doua pe pământ a Domnului. în acea vreme, cel ce mai înainte a scăpat de sabia Izabelei, va pătimi de sabia lui Antihrist.
Ce trebuie să faci pe 20 iulie să ai noroc până la finele anului
Potrivit tradiţiei româneşti nu era voie sa se consume mere pana la 20 iulie si nici nu era voie ca aceste fructe sa se bata unul de altul, pentru a nu bate grindina, obicei pastrat si astazi.
In aceasta zi, merele (fructele lui Sant-Ilie) se duc la biserica pentru a fi sfintite, crezandu-se ca numai in acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealalta.
Sânt-Ilie este ziua de celebrare a zeului solar (Sânt-Ilie) la data 20 iulie, considerată a fi mijlocul sezonului pastoral. Sânt-Ilie, ca şi Sân-George şi Sâmedru, este o divinitate populară care a preluat numele şi data celebrării de la un sfânt crestin - Sfântul Prooroc Ilie.
In Panteonul romanesc, Sant-Ilie este o divinitate a Soarelui si a focului, identificata cu Helios, din mitologia greaca, si cu Gebeleizis, din mitologia geto-daca.
Ca divinitate solara si meteorologica, Sant-Ilie provoaca tunete, trasnete, ploi torentiale si incendii, leaga si dezleaga ploile, hotaraste unde si cand sa bata grindina.
In ajunul acestei zile, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semanate cu canepa (canepisti), se dezbracau si, goale, se tavaleau prin cultura, apoi se imbracau si se intorceau acasa. Daca in noaptea dinspre Sant-Ilie visau canepa verde era semn ca se vor marita cu flacai tineri si frumosi, iar daca visau canepa uscata se zicea ca se vor marita cu oameni batrani.
In dimineata acestei zile, scrie crestinortodox.ro, se culegeau plante de leac, in special busuiocul, ce erau puse la uscat in podurile caselor, sub stresini sau in camari. Tot acum se culegeau si plantele intrebuintate la vraji si farmece.
Superstiţii de Sfântul Ilie
Femeile duceau in aceasta zi busuioc la biserica pentru a fi sfintit dupa care, intoarse acasa, il puneau pe foc iar cenusa rezultata o foloseau in scopuri terapeutice atunci cand copiii lor faceau bube in gura.
De Sfantul Ilie, romanii isi aminteau si de sufletele mortilor, in special de sufletele copiilor morti. Femeile chemau copii straini sub un mar, pe care il scuturau ca sa dea de pomana merele cazute. Astfel, se considera ca mortii se veselesc.