Situaţie revoltătoare în Vâlcea! O femeie care A MURIT pe stradă a fost abandonată acolo zeci de minute, chiar de echipajele de ambulanţă
Situaţie revoltătoare în Vâlcea. O femeie, care a murit pe stradă, a fost abandonată acolo zeci de minute.
De Redactia Observator la 07.11.2017, 14:00Situaţie revoltătoare în Vâlcea. O femeie, care a murit pe stradă, a fost abandonată acolo zeci de minute. După ce s-a prăbuşit, câţiva trecători au chemat poliţia şi ambulanţa. Aceştia însă cum au venit aşa au şi plecat, imediat după ce a fost constatat decesul. În urma lor a rămas trupul neînsufleţit, fără să fie acoperit măcar.
În jurul trupului, oamenii au rămas încremeniţi. Două echipaje de pe ambulanţe, dar şi poliţişti - aşa cum au venit, au şi plecat. Femeia nu a mai putut fi resuscitată.
Adrian Popescu, Purtător de cuvânt SAJ Vâlcea: "S-a ajuns cu o primă maşină, s-a ajuns şi cu cealată ulterior, însă din păcate nu s-a mai putut face nimic."
Aşa că trupul femeii de 67 de ani a rămas pe marginea drumului din Bălceşti.
Tocmai de la Râmnicu Vâlcea, de la peste 80 de kilometri distanţă, o maşină de la IML a mers într-un final să ridice cadavrul. Femeia s-a simţit rău şi a căzut pur şi simplu pe stradă. Poliţiştii au deschis un dosar penal in rem pentru moarte suspectă.