ŞOCANT! Copil ajuns la Urgenţe, cu o FOARFECĂ ÎN CAP! Micuţul era cu bunicii, cum s-a întâmplat OROAREA
Un copil de patru ani, din localitatea băcăuană Siretu, a ajuns în stare gravă la spital, cu un traumatism cranian, după ce bunicul său i-a aruncat în cap cu o foarfecă de curăţat via. Poliţia a deschis un dosar penal pe numele bărbatului pentru vătămare corporală din culpă.
De Redactia Observator la 10.03.2017, 18:35Un copil de patru ani, din localitatea băcăuană Siretu, a ajuns în stare gravă la spital, cu un traumatism cranian, după ce bunicul său i-a aruncat în cap cu o foarfecă de curăţat via. Poliţia a deschis un dosar penal pe numele bărbatului pentru vătămare corporală din culpă.
Potrivit cercetărilor desfăşurate de către poliţiştii băcăuani, băiatul a fost lovit cu foarfeca de către bunicul său în timp ce acesta se afla în curtea locuinţei la curăţat via.
La un moment dat, bărbatul a avut o altercaţie cu soţia sa pentru că nu s-a dus să-i cumpere ţigări. Băcăuanul a aruncat cu foarfeca spre femeie, însă aceasta l-a nimerit accidental pe copil în cap, care s-a prăbuşit la pământ.
Solicitat de către vecini la serviciul de urgenţă 112, un echipaj medical l-a preluat pe băiat şi l-a transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău.
”Copilul a suferit un traumatism cranio-cerebral, fiind operat imediat de către medicii. Pacientul a fost stabilizat, a început să respire singur, iar prognosticul este favorabil”, a declarat, vineri, pentru News.ro purtătorul de cuvânt al SJU Bacău, Mirela Romaneţ.
Poliţiştii băcăuani au întocmit dosar penal pe numele bunicului băieţelului pentru vătămare corporală din culpă.
”Deocamdată, aceasta este încadrarea faptei. Însă, în funcţie de examinarea medico-legală, se va stabili cu exactitate infracţiunea comisă în acest caz”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bacău, Cătălina Creţu.
Copilul de patru ani se afla în îngrijirea bunicilor, mama fiind plecată la muncă în străinătate.
Sursa: News.ro