Şoferi atacaţi de hoţi în parcări, pe autostrada Sibiu - Deva. "Aveau lanterne pe cap, noroc că aveam levierul la mine"
Mai multe persoane au anunţat că au fost în pericol pe autostrada Sibiu - Deva, pe timpul nopţii, în timp ce se odihneau în parcări. Două persoane care aveau pe cap lanterne ar fi încercat să le intre în maşini, însă şoferii precizează că au reuşit să se apere cu leviere sau alte obiecte.
De Cristian Ionescu la 08.07.2019, 19:38Mai multe persoane au anunţat că au fost în pericol pe autostrada Sibiu - Deva, pe timpul nopţii, în timp ce se odihneau în parcări. Două persoane care aveau pe cap lanterne ar fi încercat să le intre în maşini, însă şoferii precizează că au reuşit să se apere cu leviere sau alte obiecte.
Unul dintre şoferi au postat o fotografie pe Facebook, precizând că două persoane care se aflau în microbuzul din poză au încercat să îl jefuiască, alţi şoferi precizând că au avut experienţe similare.
Şoferi atacaţi de hoţi în parcări, pe autostrada Sibiu - Deva. "Aveau lanterne pe cap, noroc că aveam levierul la mine"
Un bărbat care era să fie jefuit pe autostrada Sibiu – Deva atrage atenția tuturor șoferilor, publicând pe Facebook o fotografie în care apare un microbuz aparţinând presupuşilor atacatori.
"Aveţi mare grijă la această mașină! Jefuiesc noaptea pe autostrada Deva – Sibiu (…) umblă cu lumini pe cap ca să nu le vezi fizionomia și au tupeu să intre peste tine în mașină când te odihnești. Era să o pățim și noi”, informează autorul postării.
După postare, mai multe persoane au confirmat situaţii similare, povestind incidente din parcări sau în benzinării, în care le-au fost forțate ușile de persoane necunoscute.
"Benzinăria de pe Autostrada de la Deva la Sibiu, la ora 5.43 dimineața s-a deschis ușa pe dreapta. Aveam musafiri. Noroc că aveam levierul în ladă", scrie bărbatul.
Poliția Sibiu, dar şi Poliția Hunedoara precizează pentru oradesibiu.ro că nu s-au înregistrat plângeri sau sesizări privind furturi din mașini parcate în locurile speciale de pe Autostradă.