Antena LIVE

Curs valutar

ATENŢIE, şoferi! Apar NOI REGULI la ITP

Conform unui proiect de lege publicat pe site-ul ministerului Transporturilor, apar noi reguli privind Inspecţia Tehnică Periodică a maşinilor. Regulile au fost modificate la cerința Comisiei Europene, cu impact atât asupra șoferilor, cât și asupra inspectorilor tehnici.

De la 31.01.2017, 12:46
WhatsApp

Conform unui proiect de lege publicat pe site-ul ministerului Transporturilor, apar noi reguli privind Inspecţia Tehnică Periodică a maşinilor.

Regulile au fost modificate la cerința Comisiei Europene, cu impact atât asupra șoferilor, cât și asupra inspectorilor tehnici.

Autorităţile le-au pus gând rău posesorilor de rable, astfel că mașinile vor trece de inspecția tehnică doar dacă au cel mult defecte minore se arată într-un proiect de act normativ aflat în dezbaterele la minister.

Autoturismele cu defecte majore vor fi respinse la ITP, iar şoferii vor fi obligaţi să le repare în 30 de zile.

Pe acelaşi subiect

Una dintre regulile care va fi schimbată este aceea că obligația de a se supune primei inspecții tehnice periodice la un an, dacă mașina a fost nouă la data primei înmatriculări în România, va fi aplicată doar autovehiculelor destinate transportului de persoane care au, în afara locului conducătorului, mai mult de 8 locuri pe scaune și autovehiculelor utilizate pentru transportul de persoane în regim de taxi și în regim de închiriere, nu și celor folosite la învățarea conducerii auto, ca în prezent.

Ce spune textul proiectului de lege:

La articolul 2, după alineatul (7) se introduc patru noi alineate, alineatele (8) - (11), cu următorul cuprins:

„(8) Inspecţia tehnică periodică se efectuează cu ajutorul tehnicilor şi echipamentelor disponibile, fără demontarea sau îndepărtarea unor părţi ale vehiculului.

(9) Pentru fiecare element de control, prin reglementările prevăzute la art. 1 alin. (2) se stabileşte lista deficienţelor posibile şi a gradului de gravitate asociat acestora.

(10) Deficienţele prevăzute în lista menţionată la alin. (9) se clasifică într-una dintre următoarele categorii, în funcţie de gradul lor de gravitate:

a) deficienţe minore – deficienţele care nu au un efect semnificativ asupra siguranţei vehiculului sau impact asupra mediului, precum şi alte neconformităţi minore;

b) deficienţe majore – deficienţele susceptibile să compromită siguranţa vehiculului, să aibă impact asupra mediului sau să-i pună în pericol pe ceilalţi participanţi la trafic, precum şi alte neconformităţi mai importante;

c) deficienţe periculoase – deficienţele care constituie un risc direct şi imediat la adresa siguranţei rutiere sau care au impact asupra mediului.

(11) Un vehicul care prezintă deficienţe încadrabile la mai mult de o categorie de deficienţe dintre cele prevăzute la alin. (10) este clasificat în categoria care corespunde deficienţei mai grave. Un vehicul care prezintă mai multe deficienţe la acelaşi element inspectat poate fi clasificat în categoria imediat superioară de gravitate dacă se poate demonstra că efectul combinat al acestor deficienţe ar genera un risc mai mare la adresa siguranţei rutiere.”

5. Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 3. – În intervalul dintre două inspecţii tehnice periodice, deţinătorul certificatului de înmatriculare/înregistrare este răspunzător de menţinerea vehiculului într-o stare tehnică sigură şi corespunzătoare, utilizând în acest scop numai sisteme, echipamente, componente, entităţi tehnice, piese de schimb şi materiale de exploatare de origine sau omologate/certificate conform legislaţiei în vigoare.”

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

inspectia tehnica periodica
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024