Ministrul Sănătăţii acuză de ipocrizie cadrele medicale care ameninţă cu greva generală
Sorina Pintea spune că ar fi o ipocrizie din partea cadrelor medicală să declanşeze greva generală, dat fiind faptul că salariile acestora vor creşte
De Redactia Observator la 12.03.2018, 17:45Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, le-a răspuns, luni, sindicatelor din sistemul sanitar care ameninţă cu declanşarea grevei generale, ea spunând că ar fi "o ipocrizie" să înceapă protestele, în condiţiile în care veniturile nete ale cadrelor medicale vor creşte.
"Ştiu că sunt nemulţumiri, dar acel procent de 30 la sută pentru sporuri trebuie respectat. Veniturile nete cresc. (...) O să mai discutăm cu Sanitas. Aceste salarii nu sunt mici. Ar fi o ipocrizie din partea celor de la Sanitas să înceapă greva, să facă grevă în condiţiile în care aceste venituri nete cresc", a declarat, într-o conferinţă de presă, ministrul Sorina Pintea.
Ea a spus că pot fi acordate sporuri şi din venturile proprii ale spitalelor şi că depinde doar de manageri, de modul în care aceştia ştiu să gestioneze.
Liderul Sanitas, Leonard Bărăscu, a anunţat, luni, că "toate lumea vrea declanşarea gerevei" şi că s-a decis dechiderea conflictului de muncă, iar din 20 martie sindicaliştii vor începe acţiunile de pichetare a ministerelor.
"Gălăgie mare, toată lumea vrea, dacă se poate, să începem din momentul ăsta să deschidem conflict, să ieşim în stradă, să facem grevă. Trebuie să ne aliniem totuşi la ce spune legea. Am decis să deschidem şi conflict de muncă, să strângem semnături. Începând cu data de 20, de săptămâna viitoare, asta înseamnă marţi şi joi, o să începem cu pichetări la ministere", a declarat liderul Sanitas.
El a spus că în 25 aprilie va fi organizat un miting la care sunt aşteptaţi cel puţin 20.000 de oameni, iar după acest miting va urma imediat greva generală.
"În 25 aprilie va fi un miting de amploare la care sperăm să aducem cel puţn 20.000 de oameni. Greva generală va urma imediat dupa miting, în funcţie de ce se va întâmpla", a precizat liderul Sanitas.
Sursă: News.ro