Soția lui Stan Mustață dezvăluie că fostul judecător a făcut infarct după ce a fost plimbat între spitale și penitenciar
Soția lui Stan Mustață dezvăluie că fostul judecător a făcut infarct, miercuri, după ce a fost plimbat între spitale și penitenciar.
De Redactia Observator la 09.08.2018, 00:21- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Soția lui Stan Mustață dezvăluie că fostul judecător a făcut infarct, miercuri, după ce a fost plimbat între spitale și penitenciar.
Soția fostului judecător a vorbit, la Sinteza Zilei, despre moartea acestuia, susținând că bărbatul a fost transferat la 2:00 noaptea de la Penitenciarul Rahova la Penitenciarul Giurgiu, deşi starea sa de sănătate era deteriorată.
"L-au luat nevinovat. A fost o luptă între doi giganți și el a căzut victimă. Ultimul act necugetat a fost când l-au dus la 2 noaptea, la Giurgiu, un penitenciar de maximă siguranță. L-au luat direct din pat și i-au zis Scoală-te", a povestit soția.
Ea susține că fostului judecător, care suferea de blocaj renal, i s-a făcut şi mai rău, fiind apoi "plimbat prin trei spitale".
La ultimul dintre acestea, s-a decis să i se facă dializă, însă inima sa a cedat, iar Stan Mustaţă a făcut infarct şi a decedat.
Stan Mustaţă a fost condamnat, în 11 mai 2016, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la opt ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Complicea sa, fosta grefieră Mariana Curea, a primit o pedeapsă de patru ani şi trei luni de închisoare cu executare.