Starea răniţilor este bună
Într-o zi de doliu, plină de tristeţe şi lacrimi, avem totuşi şi câteva veşti îmbucurătoare. De la Cluj de unde aflăm că starea supravieţuitorilor tragediei, a răniţilor este bună.
De Redactia Observator la 24.01.2014, 13:33- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Cum a decăzut litoralul românesc. Nicolae, unul dintre cei importanți investitori, se gândește să se lase de turism după ce a aflat ce taxe îl așteaptă în 2025
Dan Petrescu, tatăl copilotului Răzvan Petrescu spune că fiul lui se simte mai bine. Tânărul va fi operat din nou săptâmâna viitoare, dar asta după ce va mai prinde puteri deoarece a pierdut foarte mult sânge.
Răzvan a fost vizitat şi de către un psiholog, cu care a avut o discuţie, însă nu a fost întrebat nimic despre tragedie. A povestit totuşi câte ceva din ce-şi aminteşte.
"Situaţia este bună. Urmează să mai facă câteva intervenţii chirurgicale. S-au hotărât să-l mai lase câteva zile pentru că a pierdut foarte mult sânge săptămâna viitoare. Bine ar fi că sub o singură anestezie să facă toate intervenţiile. Sunt foarte mulţumit de serviciile medicale de aici. Sunt profesionişti, cooperabili. Le mulţumesc doctorilor pentru asta. După intervenţie, când îşi vor da acceptul, îl voi transporta la Bucureşti. Sunt foarte departe de el, acolo putem să-i ducem una, alta. Respiră foarte greu, dar o să fie operat si o să respire normal ulterior", a spus tatăl băiatului.