Străzi înghițite de ape în București, după o ploaie torențială
Mai multe străzi din București s-au transformat în adevărate pârâuri, după o ploaie care a ținut câteva zeci de minute. În anumite zone din Capitală nivelul apei a atins chiar și jumătate de metru.
De Redactia Observator la 05.07.2019, 12:53Mai multe străzi din București s-au transformat în adevărate pârâuri, după o ploaie care a ținut câteva zeci de minute. În anumite zone din Capitală nivelul apei a atins chiar și jumătate de metru.
A fost cod portocaliu de averse și descărcări electrice, vineri dimineață, în București și județul Ilfov.
Zona de nord și est a Capitalei a fost cea mai lovită de furtună, însă bălți de apă s-au format în toate sectoarele, în urma averselor torențiale.
"Veneția, pardon, București, 2019. Sector 3", spune un localnic, pe o filmare realizată imediat după ploaie.
În Sectorul 3 ploaia a dat naștere la numeroase bălți, care acoperă complet porțiuni întregi de șosea. Dacă pentru mașini situația nu prezintă dificultăți, pietonii sunt cei care au de suferit.
Sistemul de canalizare din București nu a mai făcut faţă, iar apa s-a adunat în intersecții și parcări, asta deși meteorologii au anunțat maxim 30 de litri pe metrul pătrat.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și