DRAMA unei studente la medicină e provocată de SISTEM! Riscă să paralizeze complet sau să moară, pentru că tratamentul ei nu e decontat de CNAS

Alexandra a intrat la Medicină, dar la scurt timp a devenit ea pacient. Şi simte că sistemul a lovit-o la fel de crunt ca boala. După mai bine de un an de drumuri prin spitale şi operaţii, încă n-are un diagnostic stabil. Boala ei o face din nou să-şi piardă vederea, iar fără tratament paralizia este mai aproape decât visul de-a deveni neurolog. Medicamentul la care organismul Alexandrei reacţionează costă o avere şi încă nu este decontat de stat.

• Prognoza meteo în Bucureşti pentru următoarele zile. Sunt aşteptate ninsori, vânt şi temperaturi negative

Alexandra a intrat la Medicină, dar la scurt timp a devenit ea pacient. Şi simte că sistemul a lovit-o la fel de crunt ca boala. După mai bine de un an de drumuri prin spitale şi operaţii, încă n-are un diagnostic stabil. Boala ei o face din nou să-şi piardă vederea, iar fără tratament paralizia este mai aproape decât visul de-a deveni neurolog. Medicamentul la care organismul Alexandrei reacţionează costă o avere şi încă nu este decontat de stat.

"Pot să fiu şi moartă. Orice este posibil.", spune Alexandra. Mama ei, Rodica, e distrusă: "Mă uit la ea şi mi-este groază când îmi spune: mamă, mă doare. Şi-atunci mă ridic din pat şi zic: Doamne, ai tu milă. Atât pot să spun, eu nu pot să fac nimic."

Alexandra abia intrase la medicină când, din senin, şi-a pierdut vederea, apoi auzul. În câteva zile era paralizată pe partea stângă. În saloanele în care râdea alături de colegi în practică, a devenit ea pacient. Şi atunci şi-a dat seama ce înseamnă, de fapt, medicii şi spitalele din România: "Dacă stai aici şi te bazezi pe spital, nu, n-ai nicio şansă."

O spune amar, după ce două luni a urmat un drum nesfârşit între spitale, private şi de stat, din Bucureşti. 10 la număr. Au văzut-o numeroşi medici, dar nimeni nu i-a pus un diagnostic stabil.  Patru luni a stat la Institutul Fundeni, aproape paralizată total. A ieşit în primăvara anului trecut, însă boala se agrava. A ajuns într-un final la Spitalul Militar, unde a fost operată. Mama ei a fost nevoită să cumpere tot: "Mă sunau: doamnă, vomită copilul, repede metroclopramid, doamnă ne trebuie ser fiziologic, absolut tot."

Apoi, patru luni, totul a fost în regulă. A reuşit chiar să recupereze cursurile şi să treacă în anul doi. În august, a fost programată la o nouă intervenţie. O operaţie pe creier la o clinică privată. Au urmat încă şapte luni în care Alexandra şi-a continuat şcoala. Visa tot mai mult să fie neurolog. Acum două săptămâni însă, boala a revenit, mai puternică decât oricând. Fără nicio explicaţie.

"Nu se poate face nimic, pentru că nu am un diagnostic clar. Cât am fost în spital am crezut că pur şi simplu... credeam că o să mor, n-aveam... nu ştiam dacă o să mai trăiesc sau nu.", se destăinuie Alexandra.

A ajuns din nou la Sfânta Maria, de unde a fost trimisă la Spitalul Elias. Dar Alexandra s-a internat în alt spital, până la urmă. Atunci mama ei n-a mai rezistat. După două zile a hotărât să o ia pur şi simplu acasă: "Aşteptăm să vedem unde am putea merge cu ea din nou, pentru că are dureri cumplite de cap, de urechi...şi nu ştiu unde să mă duc."

Până acum, studenta a răspuns la un singur tratament. Cel pentru vasculită, o boală a sistemului imunitar, pe care anumiţi medici care au văzut-o bănuiesc că o are. Doar bănuiesc. Pentru ca simptomele să dispară, Alexandra are nevoie de un tratament în valoare de 9000 de lei, în fiecare lună. Alături de ea, şi alţi pacienţi la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, însă de fiecare dată răspunsul a fost că nu sunt bani. Rozalina Lăpădatu, preşedintele APAA: "Din păcate lucrurile s-au blocat. Am avut o corespondenţă cu Ministerul Sănătăţii şi cu ANM. Au spus că e o greşeală îm evaluare, că trebuie refăcute, redepuse dosarele, am vorbit şi cu producătorul."

Aşa e birocraţia. Cu fiecare zi care trece însă, Alexandra începe iar să nu-şi mai simtă mâna, piciorul, iar încet încet tot corpul. Bani nu are pentru tratament. Ea şi mama ei mai au doar casa în care stau. Şi speranţa că într-o zi va fi medic. Dar nu în România.