Subiecte română Bac 2018. Ce a picat la proba scrisă
Subiecte română Bac 2018. Observator.TV publică subiectele date la Limba şi literatura română celor 136.871 de candidaţi din toate promoţiile care s-au înscris pentru susţinerea examenului de Bacalaureat 2018.
De Redactia Observator la 26.06.2018, 16:32Subiecte română Bac 2018. Observator.TV publică subiectele date la Limba şi literatura română celor 136.871 de candidaţi din toate promoţiile care s-au înscris pentru susţinerea examenului de Bacalaureat 2018.
La profilul real, absolvenții de clasa a XII-a au avut la primul subiect de explicat o secvență dintr-un text semnat de Anton Holban, respectiv “Note de călătorie”.
Tot la profilul real, a mai fost dat de realizat un text argumentativ dacă oamenii mai apreciază sau nu locul în care trăiesc. O altă cerință a fost aceea de a explica rolul notațiilor autorului Mihail Sebastian la opera “Ultima oră”.
Absolvenții de clasa a XII-a au avut la subiectul al treilea genul liric.
Cei de la real aveau de ales poezii din opera lui Mihai Eminescu și Tudor Arghezi. Puteau să aleagă poezia Floare Albastră a lui Mihai Eminescu. O altă opțiune era Flori de mucigai de Tudor Arghezi sau Testament.
La profilul umanist, elevii au avut de ales între Lucian Blaga sau Eugen Barbu.
Conform informaţiilor publicate de Ministerul Educaţiei, accesul candidaţilor în centrele de examen s-a făcut în intervalul 7:30 - 8:30 pe baza unui act de identitate valid, cu fotografie.
Timpul destinat redactării lucrării este de trei ore, calculat din momentul în care subiectele la română fotocopiate au fost distribuite pentru fiecare candidat.
Pentru rezolvarea subiectelor candidaţii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră.
La probele scrise mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită de asistenţi. Toate sălile de examen trebuie să aibă în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.
Nu este permis accesul în săli cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare.
Calendar Bacalaureat 2018
Potrivit calendarului la Bacalaureat 2018, marţi, 26 iunie, se va desfăşura proba la Limba şi literatura maternă: maghiară, germană, sârbă, slovacă, croată, turcă, ucraineană şi italiană.
Miercuri, 27 iunie, va avea loc proba obligatorie a profilului, iar ultima probă scrisă din această sesiune, proba la alegere a profilului şi specializării, este programată joi, 28 iunie.
Afişarea primelor rezultate, în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro, va fi în 4 iulie, zi în care vor putea fi depuse contestaţiile, în intervalul orar 12:00-16:00.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și