Antena LIVE

Curs valutar

SUPERKOMBAT! Jumătate din încasări vor fi donate victimelor din Colectiv!

Jumătate din încasările din bilete de la finala Superkombat, programată pe 7 noiembrie la Sala Dinamo din Capitală, vor fi donate familiilor victimelor incendiului de la clubul Colectiv, a anunțat președintele Superkombat, Eduard Irimia.

De la 02.11.2015, 14:38

 Jumătate din încasările din bilete de la finala Superkombat, programată pe 7 noiembrie la Sala Dinamo din Capitală, vor fi donate familiilor victimelor incendiului de la clubul Colectiv, a anunțat președintele Superkombat, Eduard Irimia.

Campania va continua și la gala din orașul italian Torino, de pe 12 decembrie.

"Suntem profund îndurerați de ce s-a întâmplat la Colectiv, mai ales că fiecare dintre noi a avut un prieten care să fi suferit din cauza acestei tragedii fără precedent. Inițial, chiar ne-am gândit la amânarea galei, dar cred că putem fi mai mult de ajutor așa și de aceea am decis că jumătate din banii de pe bilete să ajungă pentru ca cei aflați acum în spital să poată urma un program de recuperare eficient. Campania Fight for Life, prin care am ajutat până acum victimele inundațiilor din Vaideeni și copiii bolnavi de cancer de la Fundeni, se va dedica exclusiv acestor cazuri în perioada următoare", a declarat Eduard Irimia.

În timpul galei transmise în direct în peste 100 de țări, prin intermediul Fight Box și Eurosport, pe grafica de televiziune va rula un cont al unei fundații pentru ca telespectatorii din străinătate să poată dona pentru această cauză. "Vom stabili în aceste zile un parteneriat cu una dintre campaniile naționale deja inițiate, pentru a putea ajuta în acest fel. Toți sportivii au decis să se alăture și vor face apel pentru donații", a adăugat promotorul Superkombat.

Superkombat lansează un apel și pentru Ediția Specială de pe 12 decembrie, din Italia, de la Torino, acolo unde vor lupta Cătălin Moroșanu și Raul Cătinaș.

"E o tragedie fără margini și trebuie să fim mai solidari ca niciodată. Vom organiza o strângere de fonduri pentru a da o mână de ajutor victimelor", a spus Răzvan Botoi, promotorul local al galei de la Torino.

Cel mai mare eveniment al anului pe reguli K-1, finala Superkombat din 2015, care va programa o piramidă internațională la categoria grea, dar și meciul pentru titlul mondial dintre Andrei Stoica și spaniolul Jorge Loren, va avea loc sâmbătă, de la ora 19,30, la Sala Polivalentă din Complexul Sportiv Dinamo.

Sursa: agerpres.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

colectiv incendiu reculegere tragedie
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord ca elevii să fie privaţi de telefoane în timpul orelor?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Țara care renunță la clasa pregătitoare. Copiii vor începe şcoala cu un an...
Fanatik.ro
Publicat 19.09.2024
Mormântul unui copil vampir, descoperit în Polonia
spotmedia.ro
Publicat 19.09.2024
Uluitor | Sanatoriul Techirghiol, obligat să plătească 50.000 de lei unui...
Gandul
Publicat 19.09.2024
Secretele satului legendar din Munții Șureanu: „Locuitorii își spun daci, au...
Adevărul
Publicat 19.09.2024
Ispita Mădălina de la Insula Iubirii a ajuns pe mâinile medicului estetician...
A1
Publicat 16.09.2024
Horoscopul zilei de 20 septembrie 2024. Racii au parte de oportunități pe mai...
CaTine
Publicat 19.09.2024
Descinderi acasă la Nuțu Cămătaru! Au fost găsite maimuțe, păsări...
spynews.ro
Publicat 19.09.2024
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a trăit...
GSP
Publicat 17.09.2024
Zodiile care au noroc în toate în luna octombrie. Scapă de datorii, de...
Click.ro
Publicat 19.09.2024
Primele recenzii iPhone 16. Ce spun experții și utilizatorii despre noul...
Useit
Publicat 19.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Adevărul despre dispariția gemenilor din Târgu Jiu. Tatăl celor doi copii a...
Redacţia.ro
Publicat 19.09.2024
Seismografele au înregistrat un cutremur în Rusia, atunci când a explodat...
libertatea.ro
Publicat 19.09.2024
Cardi B a fost criticată de fani pentru rutina ei intensă de antrenamente....
ZU
Publicat 19.09.2024
Copănele de pui în crustă crocantă de porumb. Rețetă adorată de întreaga...
Hello taste
Publicat 19.09.2024
Ce trebuie să faci pentru a crește stima de sine a fetei tale, potrivit...
Deparinti
Publicat 19.09.2024
Guvernul dă din lac în puț. De ce i-a scos reforma pensiilor pe muncitori...
ziare.com
Publicat 19.09.2024
Eiza González a purtat o rochie roz cu decolteu la premiile Emmy. A avut aceeași...
Happy
Publicat 19.09.2024
Efectele lipsei de fibre în dieta femeilor însărcinate. Sfaturi pentru o...
Medicool
Publicat 19.09.2024
Marian Iancu susţine că un club imită Rapidul: "Este o boală grea şi se ia,...
orangesport.ro
Publicat 17.09.2024