Tânără dispărută fără urmă la Arad. Daniela parcă a intrat în pământ de 4 zile. Familia e îngrozită cu gândul că i s-ar fi putut întâmpla ceva
Polițiștii arădeni caută o tânără care a dispărut, la Arad. Tânăra, pe numele ei Daniela Purcel, a plecat de la domiciliul său din Vinga în 21 septembrie.
De Redactia Observator la 25.09.2017, 16:24Polițiștii arădeni caută o tânără care a dispărut, la Arad. Tânăra, pe numele ei Daniela Purcel, a plecat de la domiciliul său din Vinga în 21 septembrie și nu s-a mai întors.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Arad, tânăra are 1,65 m., 50 de kg., păr negru, lung și ochi căprui.
Din nefericire, nu se cunosc date cu privire la îmbrăcămintea purtată de aceasta la momentul dispariției. „Persoanele care dețin informații ce pot conduce la depistarea tinerei sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate secții de poliție”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad.