Tânărul de 27 de ani, bătut şi târât cu maşina acum o lună în Arad, a murit
Bărbatul fusese torturat, iar în ochii localnicilor suspectul principal era fostul iubit al femeii cu care victima avea un copil.
De Redactia Observator la 18.03.2014, 16:40Tânărul dădea semne că şi-ar putea reveni. În ultimul timp nu mai era conectat la aparate şi reuşise chiar să renunţe treptat la aparatul de respirat. Tortura teribilă la care a fost supus l-a lăsat însă cu o infecţie masivă în organism. Acum câteva ore, chinul bărbatului s-a terminat.
Cu toate că medicii au încercat să îl resusciteze, nu a mai putut fi salvat. Acum o lună, tânărul de 27 de ani a fost găsit mai mult mort decât viu, abandonat pe o stradă din comuna Şiria, judeţul Arad. Mulţi au numit-o răzbunare în stil mafiot. A fost bătut cu sălbăticie, legat de o maşină şi târât mai bine de o jumătate de kilometru pe asfalt. Poliţiştii au refuzat până acum să dea detalii despre anchetă însă acum cazul este şi mai puternic. Ei trebuie să găsească nu un bătăuş, ci un criminal, care de o lună de zile umblă liber pe străzi.