TAROM introduce o noua rută. Tarifele biletelor sunt sub 70 de euro
Compania TAROM introduce din 19 iulie o nouă rută directă în portofoliul său, respectiv Suceava - Torino, tarifele biletelor pornind de la 16 euro pe sens, la care se adaugă taxele de 47 de euro pe sens.
De Redactia Observator la 08.06.2017, 15:36Compania TAROM introduce din 19 iulie o nouă rută directă în portofoliul său, respectiv Suceava - Torino, tarifele biletelor pornind de la 16 euro pe sens, la care se adaugă taxele de 47 de euro pe sens.
Noua ruta va fi operată cu aeronave de tip Boeing 737 seria 300 având 134 locuri, clasa economic, cu o frecvenţă pe săptămână.
Potrivit sursei citate, pasagerii ce vor călători spre Torino îşi pot rezerva biletele atât de pe site-ul companiei www.tarom.ro, cât şi de pe varianta mobilă a site-ului, prin agenţiile proprii şi partenere TAROM.
TAROM are în prezent o flotă de 21 de aeronave: patru aeronave Boeing 737-700 (ce pot parcurge o distanţă maximă de 4.900 kilometri), patru aeronave Boeing 737-300 (pentru distanţe de maximum 3.400 kilometri), patru aeronave Airbus A318-111 (pentru distanţe de maximum 2.780 km), şapte aeronave ATR 42-500 (pentru distanţe de maximum 1.200 kilometri) şi două aeronave ATR 72-500 (pentru distanţe de maximum 950 kilometri).
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Începând din luna iunie a anului 2010 este membră a Alianţei SkyTeam, iar din 1993 membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).
Sursa: Agerpres