Transilvania, văzută prin ochii unui olandez care s-a mutat de 10 ani aici. De ce se consideră Michel maghiar

Transilvania se dezvoltă cu ajutorul banilor din Ungaria. Sute de milioane de euro investiţi în educaţie, agricultură, sport, turism şi nu numai. Dar dincolo de finanţările de la Budapesta sau de la Bucureşti, oamenii din Transilvania sunt cei care sfinţesc locul. Cetăţeni români de etnii diferite au învăţat să trăiască şi să construiască împreună. Iată cum arată viaţa într-o comunitate mixtă, prin ochii unui olandez mutat de 10 ani în Transilvania. 

• Craterul din Slănic are 15 m adâncime, cât un bloc de cinci etaje. Groapa ar fi trebuit să fie astupată azi-noapte, dar nici urmă de muncitori

De sute de ani, duminică de duminică, oamenii din Sic fac acelaşi drum spre biserica din sat. E o localitate mică, în mijlocul Ardealului, unde rar se aude limba română. Din cei 2.500 de locuitori, sub 7% sunt români. "Aici, totul te duce cu gândul la Ungaria, de la arhitectura caselor, la indicatoarele de pe străzi, până la costumele tradiţionale pe care oamenii le poartă zi de zi. De altfel, 93% dintre ei sunt de etnie maghiară", spune Alex Prunean, reporter Observator.  

Olandezul îndrăgostit de Transilvania. Se simte maghiar

Tot maghiar se consideră şi Michel. Un olandez care a pus prima oară piciorul în Sic acum aproape două decenii, după ce a răsfoit întâmplător o carte despre Transilvania. Şi de atunci, a hotărât că aici va trăi toată viaţa. "Am venit seara, i-am văzut pe oamenii frumoşi din Sic şi eram însetat. Aşa că am cerut puţină apă. Mi-au dat un pic de "apă". Era palincă. O pălincă, două, trei...", povesteşte Michel van Langeveld.

Când s-a trezit dimineaţa, pe fereastră a văzut o lume fascinantă, cu dealuri verzi, case ca în poveşti şi oameni care păstrează cu sfinţenie portul şi obiceiurile. În 2011, a devenit şi el unul de-al locului: a cumpărat o casă şi a transformat-o într-un muzeu al tradiţiilor şi al dansului. "Fiecare uliţă, în trecut, avea o casă de dans. Poate 20-25 de fete stăteau aici şi se învârteau, cântau, vorbeau despre cine e cel mai drăguţ băiat din localitate", explică Michel van Langeveld.

Limba maghiară, a doua cea mai vorbită în România

Înăuntru a adunat tot ce e legat de dansul popular maghiar. Pe prispă a agăţat simbolic cizme vechi, strânse de la localnici. Le-a îmbrăţişat cultura fără prejudecăţi. Deşi e în mijlocul României, prima oară a învăţat maghiară. "O pălincă, zece cuvinte! Două pahare cu pălincă, 50 de cuvinte. Trei pahare cu pălincă, 500 de cuvinte. Şi apoi ştii totul", râde Michel van Langeveld, care vorbeşte şi română. Nu mai mult de câteva cuvinte, însă. Maghiara e a doua cea mai vorbită limbă din ţara noastră, după română. E limba maternă pentru 1.200.000 de etnici maghiari. Transilvania e regiunea cu cea mai mare diversitate etnică. 

"Eu însumi am crescut într-un mediu multicultural. Mă consider norocos că m-am născut la Braşov şi pot să vorbesc cu relaxare despre aceste lucruri, pentru că am un cumnat Istvan, am un vecin Doniko, am crescut într-o societate normală europenă", mărturiseşte Allen Coliban, primarul oraşului Braşov. La ultimul recensământ, minorităţile din România reprezentau 11% din populaţia ţării. Romi, ucraineni, germani, turci sau ruşi lipoveni - fiecare cu tradiţia lui, însă toţi sub acelaşi drapel. 

Ce înseamnă "să fii cetăţean român"

"Că noi am dori să-i facem pe etnicii maghiari și etnicii germani, să-i facem români. Ei nu sunt români, ei sunt cetățeni români. Buni cetățeni români înseamnă câteva lucruri: să știi limba națională, să respecți simbolurile statului care îți dă cetățenia. Şi dacă ajungi și la iubire în timp, foarte bine", crede Daniel David, rectorul universităţii Babeş-Bolyai. "Mie îmi place România, îmi place ţara asta că încă se păstrăzează tradiţiile şi oamenii sunt oameni. Sunt calzi la suflet, nu te calcă pe picioare dacă eşti căzut pe stradă, nu te calcă, ci te ajută să te ridici", adaugă Zsuzsa Kopacz. 

Asta a simţit şi Michel în România. Că poţi trăi paşnic între doi vecini de etnii diferite. Că dincolo de interesele de la vârf, comunităţile mixte din satele şi oraşele Transilvaniei au învăţat demult să convieţuiască.