Antena LIVE

Curs valutar

Trasee TURISTICE închise în Retezat! Sute de cadavre de oi au atras urşii

Turiştii au accesul interzis în două zone din Parcul Naţional Retezat, unde se află cadavrele a peste 400 de oi. Leşurile au atras sălbăticiunile, în special urşii, iar siguranţa celor care ajung pe munte este pusă în pericol

De la 13.07.2014, 14:14

Turiştii au accesul interzis în două zone din Parcul Naţional Retezat, unde se află cadavrele a peste 400 de oi. Leşurile au atras sălbăticiunile, în special urşii, iar siguranţa celor care ajung pe munte este pusă în pericol

Sute de oi au murit după ce o turmă a fost atacată de un urs, iar o alta a fost lovită de trăznet. Cele două evenimente au avut loc pe munte, în Retezat, în apropierea unor trasee turistice. Primele măsuri luate de autorităţi au fost de izolare a locurilor unde se află leşurile.

În prezent, echipele de jandarmi montani, salvamontişti, silvicultori şi rangeri desfăşoară activităţi preventive de informare a turiştilor pentru a evita să se deplaseze pe traseele montane din zonele în care se află cadavrele animalelor, atât în mod direct prin discuţii personale, cât şi prin montarea unor panouri de avertizare şi informare”, a informat Dan Terteci, şeful Cancelariei Prefectului Hunedoarei, conform Adevărul.ro.

Opiniile exprimate de specialiştii Agenţiei de Protecţie a Mediului au arătat că este interzisă intervenţia umană pentru dezinsecţia zonei unde se află cadavrele oilor trăznite, în zona stânei Pleşa, întrucât aceasta se află în zona cu regim special a Parcului Naţional Retezat.

CJSU a hotărât ca zona respectivă să fie ecarisată în mod natural şi a aprobat propunerea Administraţiei Parcului Naţional Retezat ca traseul turistic Pârâul Pleşii – Vf. Pleşa – Vf. Piula – Cabana Buta să fie închis temporar pentru protejarea turiştilor.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

traseu turistic retezat cadavre oi ursi pericol
Întrebarea zilei
Aţi putea să vă îndepliniţi sarcinile de serviciu într-un interval de lucru mai scurt?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Acesta este “Drumul binelui” din România. Locul fascinant, inclus în...
Fanatik.ro
Publicat 16.09.2024
Un asteroid de mărimea unui zgârie-nori va trece pe lângă noi cu de 26 de ori...
spotmedia.ro
Publicat 16.09.2024
Teodosie continuă șirul declarațiilor controversate: „Femeile trebuie sa...
Gandul
Publicat 16.09.2024
Cutremur în România. Director INFP: „Trebuia să vină unul mai mare în zona...
Adevărul
Publicat 16.09.2024
Ispita Mădălina de la Insula Iubirii a ajuns pe mâinile medicului estetician...
A1
Publicat 16.09.2024
Horoscopul zilei de 17 septembrie 2024. Balanțele se simt iubite. Află ce se...
CaTine
Publicat 16.09.2024
Cristina Irimie, profesoara ucisă în atacul armat de la un liceu din SUA, a fost...
spynews.ro
Publicat 16.09.2024
Soția regretatului Gigi Mulțescu dă vina pe vaccinul anti-COVID pentru...
GSP
Publicat 16.09.2024
Imagini inexplicabile surprinse în timpul nopții, la ora 00:31, într-o...
Click.ro
Publicat 16.09.2024
Fenomenul astronomic care va schimba cerul. Ce se va întâmpla pe 17 septembrie
Useit
Publicat 16.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
De ce nu poate fi înmormântat Gigi Mulțescu în locul unde și-ar fi dorit...
Redacţia.ro
Publicat 16.09.2024
Cum a reușit o femeie să își cumpere 3 case din propriile economii. Timp de 18...
libertatea.ro
Publicat 16.09.2024
Lady Gaga le-a răspuns celor care i-au spus că „nu va fi niciodată...
ZU
Publicat 16.09.2024
Aluat fraged pe bază de iaurt. Rețeta de care ai nevoie atunci când vrei să...
Hello taste
Publicat 15.09.2024
Epilepsia la copii: cauze, tipuri și tratament
Deparinti
Publicat 16.09.2024
Noile reguli pentru pensionarea anticipată: ce privilegii au pierdut și ce au...
ziare.com
Publicat 16.09.2024
Thalía a participat în cadrul premiilor MTV VMA. Diva a purtat o rochie...
Happy
Publicat 16.09.2024
Alimente care previn constipația. Metode naturale de tratament pentru această...
Medicool
Publicat 16.09.2024
Gigi Becali a anunţat lovitura de 2 milioane de euro la FCSB, apoi a transmis...
orangesport.ro
Publicat 16.09.2024