Trupul neînsufleţit al lui Ioan Gyuri Pascu, dus la INML pentru necropsie
Trupul neînsufleţit al lui Ioan Gyuri Pascu a fost dus la Insititutul Naţional de Medicină Legală (INML) "Mina Minovici", unde marţi va fi făcută necropsia, a declarat, pentru News.ro, directorul medical al INML, Salem Abdo, precizând că decizia a fost luată de către familie şi legişti, având în vedere vârsta artistului.
De Redactia Observator la 26.09.2016, 12:24Trupul neînsufleţit al lui Ioan Gyuri Pascu a fost dus la Insititutul Naţional de Medicină Legală (INML) "Mina Minovici", unde marţi va fi făcută necropsia, a declarat, pentru News.ro, directorul medical al INML, Salem Abdo, precizând că decizia a fost luată de către familie şi legişti, având în vedere vârsta artistului.
"A fost adus la INML. Nu în toate cazurile decesele care s-au produs acasă sunt aduse la INML. În acest caz a fost o decizie comună a familiei şi legiştilor, având în vedere vârsta tânără a artistului", a declarat directorul medical al INML.
El a precizat că necropsia va fi efectuată marţi.
Actorul şi muzicianul Ioan Gyuri Pascu a murit la vârsta de 55 de ani, luni dimineaţă, în locuinţa sa din Bucureşti, în urma unui stop cardio-respirator.
Potrivit coordonatorului SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa, echipajul SMURD a ajuns acasă la Gury Pascu în jurul orei 05.00, iar artistul era deja în stop cardiorespirator.
Au fost efectuate manevre de resuscitare timp de aproape o oră, însă artistul nu a răspuns la aceste manevre, la ora 6.00 fiind declarat decesul.
La sfârşitul anului 2010, Ioan Gyuri Pascu a suferit un accident vascular cerebral şi s-a recuperat la Spitalul Universitar din Bucureşti.
Ioan Gyuri Pascu, născut pe 31 august 1961, în Agnita, a fost un muzician şi un actor român, membru al grupului de umor Divertis din anul 1987.
S-a lansat în cariera muzicală în anul 1977 şi de atunci a abordat diverse stiluri muzicale, printre care pop, rock, blues şi reggae.
A fondat mai multe formaţii de succes în anii '90, precum The Blue Workers şi Pacific. A lansat mai multe piese de rock alternativ prin casa lui de discuri, Tempo Music, şi este un critic al radioului comercial românesc.
Pe lângă activitatea de la Divertis, unde a abordat în special satiră politică, a mai jucat în lungmetraje precum ”O vară de neuitat”, în regia lui Lucian Pintilie, şi în ”Occident”, regizat de Cristian Mungiu.
A jucat şi în mai multe piese de teatru, precum ”Take, Ianke şi Cadîr”, asigurând şi coloana sonoră pentru o parte din ele.
A colaborat cu mai multe posturi de televiziune, printre care TVR 1, Antena 1 şi Pro TV. A contribuit ca jurnalist sportiv şi comentator de sport şi a scris mai multe cărţi de spiritualitate şi pentru copii.