Turistă israeliană, rănită grav într-un accident produs în Braşov
O turistă israeliană a fost rănită grav, luni, în urma unui accident de circulaţie produs în judeţul Braşov, respectiv între localităţile Dridif şi Voila.
De Cristi Ioniţă la 29.07.2019, 17:11O turistă israeliană a fost rănită grav, luni, în urma unui accident de circulaţie produs în judeţul Braşov, respectiv între localităţile Dridif şi Voila.
Două autoturisme s-au ciocnit. Într-una dintre maşini se afla doar şoferul român, însă în celălalt autoturism se aflau cinci turişti din Israel, soţul, soţia şi cei trei copii.
Doi turişti din Israel, răniţi într-un accident în Braşov
Turista din Israel a suferit răni grave în urma producerii accidentului, având multiple fracturi la ambele braţe după ce mâinile sale au fost prinse între fiarele contorsionate.
Autorităţile locale au intervenit cu un echipaj de descarcerare, pentru extragerea femeii, şi un echipaj de terapie intensivă, pentru transportarea victimei la Unitatea de Primiri Urgenţe din Braşov.
De asemenea, la faţa locului a intervenit şi o ambulanţă de la Serviciul Judeţean care a transportat unul dintre copii, cu probleme la cap, la Spitalul Municipal Făgăraş.
Poliţiştii au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs accidentul şi cine se face vinovat de producerea acestuia.