Măsuri pentru litoral, post COVID-19. Turiștii ar putea fi testați la intrarea în stațiuni
Toți turiștii care vor merge pe litoralul românesc în această vară ar putea fi testați când intră în stațiuni, potrivit unei propuneri anunțate de prefectul de Constanța, George Niculescu.
De Ana Maria Ghiarasim la 06.05.2020, 10:07- Turiștii ar putea fi testați pentru COVID-19 la intrarea în stațiuni.
- Achiziția testelor rapide s-ar face printr-un efort comun: autorități locale-operatori economici.
Acesta este doar una dintre măsurile luate în calcul pentru prevenirea răspândirii coronavirusului pe litoralul românesc, a spus George Niculescu, după o întâlnire pe care a avut-o cu reprezentanții patronatelor din turism.
“Vorbim de o posibilă testare a turiștilor când intră într-o stațiune turistică. Să vedem sub ce formă se poate face lucrul acesta. Vorbim de teste rapide. Se presupune că dacă un turist a intrat într-o stațiune și nu este purtător de Covid-19, practic dacă acest test s-ar extinde pentru toate persoanele care intră în stațiune, riscul de cotractare a virusului este foarte restrâns”, a declarat prefectul Constanței, potrivit info-sud-est.ro.
Niculescu a subliniat că propunerile urmează să fie transmise ministerelor de resort și că agenții economici din turism și-au arătat disponibilitatea de a contribui la achiziționarea testelor necesare:
“Vom transmite cât mai repede propunerile la minister. Pentru achiziționarea testelor presupun că va fi un efort comun. Am văzut deschidere din partea agenților economici de a contribui pentru efectuarea acestor testări. Sunt costuri pe care ei și le asumă, tocmai pentru a putea aduce servicii de calitate și în condiții de siguranță pentru turiști. De asemenea, trebuie compensate de niște măsuri fiscale, atât la nivel local, cât și la nivel central”, a mai transmis prefectul Constanței.
Citește: Autoritățile din Sicilia pun la bătaie 400.000 de vouchere pentru turiștii care vor să viziteze insula până în octombrie Turismul românesc, prioritar după 15 mai. Mesajul ministrului Economiei pentru românii cu gândul la concediu