Antena LIVE

Curs valutar

UN AN DE LA COLECTIV. Câţi bani a alocat statul pentru tratamentul şi transportul victimelor din Colectiv

UN AN DE LA COLECTIV. În urma incendiului care a avut loc la 30 octombrie 2015, în Clubul Colectiv, au murit 64 de persoane şi alte peste o sută au fost rănite, fiind internate în spitale din Bucureşti şi din străinătate.

De la 23.10.2016, 16:11
WhatsApp

UN AN DE LA COLECTIV. În urma incendiului care a avut loc la 30 octombrie 2015, în Clubul Colectiv, au murit 64 de persoane şi alte peste o sută au fost rănite, fiind internate în spitale din Bucureşti şi din străinătate.

UN AN DE LA COLECTIV. La începutul anului, Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii au prezentat stadiul de aplicare a măsurilor de sprijin a persoanelor rănite în incendiul din clubul Colectiv, a celor care i-au însoţit pe răniţi în perioada de spitalizare, precum şi a familiilor celor care şi-au pierdut viaţa.

UN AN DE LA COLECTIV. Potrivit acestui raport, peste 100 de milioane de lei au fost alocaţi, în 2016, pentru tratamentul pacienţilor care au suferit arsuri grave, dar şi pentru transportul şi serviciile medicale pentru victimele din clubul Colectiv care au fost internate în străinătate.

UN AN DE LA COLECTIV. Reprezentanţii celor două ministere au arătat că pacienţii externaţi din spitalele din Bucureşti care necesită sau care vor necesita, ulterior, tratamente de recuperare sau chiar intervenţii chirurgicale sunt incluşi în programele de recuperare care se desfăşoară în acest an, în funcţie de evoluţia stării lor de sănătate.

UN AN DE LA COLECTIV. De asemenea, pentru tratamentul pacientului critic care a suferit arsuri grave s-a alocat, în 2016, suma de 11 milioane de lei, iar anul trecut, pentru achiziţionarea de medicamente, materiale sanitare şi dispozitive medicale necesare pacienţilor trataţi în România au fost alocaţi 26,3 milioane de lei.

UN AN DE LA COLECTIV. Tot în bugetul acestui an, Guvernul a prevăzut alţi 90 de milioane lei pentru decontarea transportului medical specializat, a serviciilor medicale şi a contribuţiei personale pentru pacienţii care au beneficiat de tratament în străinătate. De asemenea, pentru însoţitorii lor în spitalele din ţară şi din străinătate şi pentru familiile celor care şi-au pierdut viaţa au fost stabilite, prin hotărâri de Guvern, măsuri pentru acordarea unor ajutoare urgenţă.

UN AN DE LA COLECTIV. Până în prezent, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, instituţie aflată în subordinea Ministerului Muncii, a acordat ajutoare de urgenţă în valoare de 2.758.939 lei, de care au beneficiat familiile persoanelor decedate (48 de solicitări în 2015) şi însoţitorii persoanelor rănite în clubul Colectiv.

UN AN DE LA COLECTIV. Astfel, pentru însoţitorii persoanelor rănite aflate la tratament în spitalele din România s-au plătit 476.000 de lei, pentru 76 persoane, iar pentru însoţitorii celor transferaţi pentru tratament în străinătate s-a plătit suma de 2.039.439 lei, pentru 36 de persoane.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

colectiv dosarul colectiv un an de la colectiv anchetă bani
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024