UN AN DE LA COLECTIV. SITUAŢIA răniţilor din Colectiv la un an de la tragedie
UN AN DE LA COLECTIV. Pe 30 octombrie se împlineşte un an de la tragedia din Colectiv, în care şi-au pierdut viaţa 64 de oameni şi au fost răniţi peste 150.
De Redactia Observator la 29.10.2016, 12:44UN AN DE LA COLECTIV. Pe 30 octombrie se împlineşte un an de la tragedia din Colectiv, în care şi-au pierdut viaţa 64 de oameni şi au fost răniţi peste 150.
UN AN DE LA COLECTIV. Astăzi, un singur pacient rănit în incendiul din Clubul Colectiv mai este internat în străinătate, în timp ce zece merg în clinici din Belgia şi Germania pentru recuperare sau tratament, a declarat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Valentin Popescu.
UN AN DE LA COLECTIV. "Este vorba despre un pacient internat în Belgia. Alţi zece merg în clinci din Germania, în general la recuperare sau tratament", a spus Valentin Popescu, purtătorul de cuvânt al MS.
Un AN DE LA COLECTIV. Printre cei care se află la recuperare în străinătate se numără şi solistul Andrei Găluţ, singurul membru al trupei Goodbye to Gravity care a supravieţuit în urma incendiului din clubul Colectiv. Acesta nu s-a recuperat medical nici la un a de la tragedie şi se află în continuare la tratament în străinătate.
Un AN DE LA COLECTIV. În urma incendiului din 30 octombrie 2015, Andrei Găluţ a suferit arsuri pe mâini, pe faţă şi pe umăr, dar şi arsuri ale căilor respiratorii.
Un AN DE LA COLECTIV. Apropiaţi ai solistului Andrei Găluţ, în vârstă de 32 de ani, au declarat că artistul a fost supus unor noi intervenţii chirurgicale pentru refacerea pielii în zone în care a fost distrusă de arsuri şi continuă recuperarea medicală pentru a-şi putea folosi mâna dreaptă.
Un AN DE LA COLECTIV. ”Andrei este în continuare în străinătate şi se mută dintr-o ţară în alta, în funcţie de locul în care se află clinicile la care trebuie să fie tratat. Evoluţia sa este bună şi stă mai bine şi cu moralul, merge la psiholog şi a devenit tot mai încrezător că va putea revenit acasă curând, poate de sărbătorile de iarnă”, a spus un apropiat.
Un AN DE LA COLECTIV. Conform acestuia, Andrei Găluţ şi-ar dori să fie prezent la comemorarea care va avea loc în faţa Clubului Colectiv la un an de la producerea tragediei: ”Îşi doreşte foarte mult să fie la comemorare, dar nu ştie dacă va primi permisiunea medicilor”.
Un AN DE LA COLECTIV. Andrei a fost transferat, în primăvară, de la spitalul din Olanda, unde a fost operat, la o clinică privată din Germania, pentru recuperare fizică. Familia îi este alături şi îl însoţeşte la clinici diferite din Europa, în funcţie de locul în care este trimis de medici pentru tratamente.
UN AN DE LA COLECTIV. Doctorii din străinătate vorbesc şi despre unele intervenţii chirurgicale la care ar putea fi supuşi unii dintre răniţi.
UN AN DE LA COLECTIV. "Medicii iau în calcul ca unii dintre răniţi să mai fie supuşi unor intervenţii chirugicale", a adăugat Valentin Popescu.
UN AN DE LA COLECTIV. În urmă cu patru luni, un număr de 17 dintre cei 46 de răniţi în incendiul din Colectiv transferaţi în străinătate mai erau încă în tratament în unităţi sanitare din Belgia, Germania, Franţa, Olanda şi Marea Britanie, şapte fiind internaţi, restul în ambulatoriu, explicau, pe 18 mai, pentru News.ro, oficiali din Ministerul Sănătăţii.
UN AN DE LA COLECTIV. Potrivit datelor centralizate la Ministerul Sănătăţii, 46 de tineri răniţi în incendiul din Colectiv au fost transferaţi la clinici din străinătate, iar dintre aceştia 11 au decedat.
UN AN DE LA COLECTIV. În urma incendiului din 30 octombrie 2015 şi-au pierdut viaţa 64 de persoane, între care 27 în noaptea tragediei şi 37 ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate, printre aceştia fiind fotografi, artişti, olimpici şi studenţi străini.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și