Antena LIVE

Curs valutar

Un artificier a fost în Clubul Colectiv în seara incendiului

Artificiile folosite în Clubul Colectiv au fost puse de un artificier angajat al firmei care a vândut materialele pirotehnice pentru spectacolul de vineri seară

De la 03.11.2015, 13:56
WhatsApp

Artificiile folosite în Clubul Colectiv au fost puse de un artificier angajat al firmei care a vândut materialele pirotehnice pentru spectacolul de vineri seară

Show-ul pirotehnic a fost asigurat de un artificier autorizat, Marian Moise, în vârstă de 31 de ani. În urma incendiului, acesta a fost rănit şi se află internat la Spitalul "Bagdasar-Arseni", în stare stabilă, scrie Mediafax.

Anchetatorii suspectează că incendiul s-a produs pentru că artificiile nu ar fi fost puse la distanţa potrivită faţă de structurile inflamabile din zona în care a fost organizat spectacolul.

Potrivit cercetărilor făcute până în prezent, pentru artificiile folosite vineri seară în Clubul Colectiv nu era necesară autorizaţie de la ISU, întrucât acestea făceau parte din clasele I şi II, care pot fi folosite în interior.

Golden Ideas Fireworks Artists din Bucureşti este firma care a asigurat artificiile pentru spectacolul pirotehnic din clubul Colectiv.

Conform datelor de la Registrul Comerţului, Daniela Ioana Niţă, în vârstă de 38 de ani, este acţionarul majoritar al firmei Golden Ideas Fireworks Artists, cu 80% din acţiuni, în timp ce Cristian Mihai Niţă, în vârstă de 31 de ani, are 20% din acţiuni. Surse judiciare au declarat că Daniela Ioana Niţă va fi audiată, în perioada următoare, de către procurori.

Conform normelor tehnice privind deţinerea, mânuirea şi folosirea materiilor explozive, comercializarea obiectelor pirotehnice se face numai de către persoane fizice şi juridice autorizate, în spaţii special amenajate, situate în afara construcţiilor de locuinţe. Pe ambalajul obiectelor pirotehnice care se comercializează trebuie să se inscripţioneze în limba română clasa şi instrucţiunile de folosire.

Obiectele pirotehnice din clasa I pot fi comercializate în tot timpul anului. Obiectele pirotehnice din clasele a II-a şi T1 se pot comercializa numai în spaţii de vânzare având gradul I de rezistenţă la foc, în următoarele perioade: cele din clasa T1, în tot timpul anului; cele din clasa a II-a, în perioada 27-31 decembrie.

Obiectele pirotehnice din clasa a II-a pot fi folosite numai în zilele de 31 decembrie şi 1 ianuarie. Inspectoratul de poliţie judeţean, respectiv Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, poate dispune ca obiectele pirotehnice din clasa a II-a să nu fie folosite nici în zilele de 31 decembrie şi 1 ianuarie, în următoarele situaţii: în apropierea unor clădiri sau instalaţii cu risc ridicat de incendiu; între anumite ore, în localităţi dens locuite sau în zone din localităţi, dacă au efect exclusiv de pocnitură.

Obiectele pirotehnice din clasele a III-a, a IV-a şi T2 se comercializează la producător în tot timpul anului. Obiectele pirotehnice din clasele a III-a şi a IV-a pot fi înmânate şi date în folosinţă numai persoanelor autorizate ca pirotehnist.

Pentru organizarea de jocuri de artificii cu obiecte pirotehnice din clasele a III-a şi a IV-a este necesar avizul inspectoratului de poliţie judeţean, respectiv al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti. Jocurile de artificii cu obiecte pirotehnice din clasa a IV-a se pot efectua numai de către persoane specializate, autorizate conform legii, cu luarea tuturor măsurilor pentru prevenirea producerii unor incendii.

În scopul prevenirii producerii unor incendii şi al asigurării unor intervenţii operative, organizatorii de jocuri de artificii cu obiecte pirotehnice din clasele a III-a şi a IV-a trebuie să anunţe serviciul de pompieri din localitate cu 24 de ore înainte de desfăşurarea acestora.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

club colectiv incendiu tragedie
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024