Antena LIVE

Curs valutar

Pilotul Adrian Iovan și tânăra (medic rezident) AU MURIT în accidentul aviatic

UPDATE 00:00 A fost confirmat al doilea deces. Tânăra, medic rezident, pasageră a avionului a încetat din viață, după îndelungi manevre de resuscitare.

De la 21.01.2014, 01:11
WhatsApp
Vezi și:

Potrivit MEDIAFAX, tânăra decedată era studentă în anul V la Institutul de Medicină Militară din Bucureşti.

Răniții au fost urcați în ambulanțe și duși la Spitalul Județean din Cluj-Napoca. Se pare că unul dintre ei, copilotul, este în stare critică.

UPDATE 23:50 

"Avionul a pierdut altitudine și s-a împlântat în copaci, ne-am prăbușit. Am reușit să scoatem victimele, din păcate pilotul era încarcerat", a spus unul dintre medicii pasageri ai aeronavei, un doctor din Oradea, pentru Antena 3.

UPDATE 23:30

PRIMELE IMAGINI de la locul tragediei aviatice!

UPDATE 23:15

"I-am cărat pe brațe, 3 kilometri, cu tărgi improvizate din lemne și pături", a spus localnicul care a ajuns primul la locul accidentului aviatic.

Bărbatul spune că femeia, medicul rezident, este în stare critică. Ceilalți răniți nu sunt în pericol de moarte, dar sunt "epuizați la maxim".

Le-am dat hainele de pe noi, tot ce-am avut, a spus omul pentru Antena 3.

UPDATE 23:10

A fost confirmat decesul pilotului, Adrian Iovan.

Adrian Iovan şi-a presimţit moartea! Care au fost ultimele lui cuvinte

UPDATE, ora 23:00

Purtătorul de cuvânt al ISU Alba a anunțat, la Antena 3, că una dintre victimele accidentului a decedat. Nu a anunțat dacă este vorba despre Adrian Iovan, dar localnicii spun că pilotul este cel care a decedat.

Povestea medicilor a căror viață atârnă de un fir. Cine sunt oamenii care TREBUIE salvați

UPDATE, ora 22:50

Se pare că medicul rezident și pilotul, Adrian Iovan, sunt în stare critică. Nu se știe, încă, dacă vor supraviețui.

UPDATE, ora 22:15

Un cadru medical este în stop cardio-respirator și este suspus manevrelor de resuscitare, a declarat comandantul IGSU, Ion Burlui, pentru Antena 3.

Pilotul Adrian Iovan şi o studentă, în stare gravă, scrie MEDIAFAX.

Patru oameni aşteptau avionul salvator. Doi bolnavi din Cluj şi alţi doi, din Bucureşti

UPDATE, ora 21:50

Un pădurar a ajuns la răniți. A transmis prin stație că victimele sunt în stare gravă; două dintre acestea nu pot comunica. Omul încearcă să le acorde primul ajutor, dar nu dispune de echipamentul necesar.

UPDATE 

Doi dintre răniți și-au pierdut cunoștința.

Florin Mihuț, șeful Salvamont Vlădeasa, a transmis un mesaj către Antena3 spunând că i-au localizat pe răniți și se îndreaptă către ei. Locul accidentului aviatic este la 1 km distanță. Salvatorii speră să ajungă la răniți în mai puțin de jumătate de oră.

Tot muntele e plin de oameni care strigă și urlă, a spus Mihuț pentru Antena 3.

Peste 70 de pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti și câini antrenați îi caută pe răniți, potrivit Mediafax.

UPDATE

Potrivit Mediafax, care îl citează pe șeful Salvamont Vlădeasa, în zona unde se află victimele zăpada este până la brâu, iar ceața e foarte densă. Salvatorii se îndreaptă pe jos, medicii nu au nicio posibilitate de comunicare.

Localnicii spun că au auzit o bubuitură, alții că au văzut lumină. E ceață, foarte greu ne putem orienta. Foarte greu să descifrăm cine urlă și care e urletul de disperare, a spus șeful echipei de salvatori pentru Antena 1.

Printr-o coincidență bizară, eu am fost primul care a aflat de accident pentru că l-am sunat pe doctorul Zamfir, vrând să aflu în ce stadiu se află. Mi-a spus Am căzut cu avionul!. A fost un moement de șoc. El era șocat, mai mult de-atât n-a putut să/mi spună și a închis (...) Mi-am dar seama că nu e o glumă, prea multe amănunte nu am putut să aflu. La un moment dat, erau deasupra copacilor, au reușit să iasă din acel avion care era mai mulți în bucăți. Am înțeles că nu e niciu decedat în toată catastrofa asta, a spus dr. Irinel Popescu, șeful secției de Transplant de la Spitalul Fundeni.

Șirul evenimentelor dramatice

Ora 16.30. Un avion BN2, de tip cargo, aterizează forţat în munţii Apuseni. La bord, şapte oameni. Patru medici şi doi piloţi. Doctorul Valentin Calu, de la spitalul Elias, medicul Radu Zamfir, de la Fundeni, Cătălin Pivniceru, de la spitalul Sfânta Maria, un medic de la Spitalul Beiuş, un student la Medicină şi cei doi piloţi. La manşă - Adrian Iovan.

Poate o călătorie cu avionul să-ţi scurteze viaţa cu mulţi ani, spunea ieri pilotul care a trăit peste 15.000 de ore în văzduh.

Astăzi după-amiază, a plecat din Bucureşti cu avionul Şcolii Superioare de Aviaţie într-un zbor umanitar.

Ducea medici să recolteze organe de la o femeie de 64 de ani, din Oradea, aflată în moarte cerebrală. Ceva s-a întâmplat. Şi deasupra localităţii clujene Beliş-Fântânele pilotul a încearcat disperat să evite prăbuşirea.

După accident, medicii din avion şi-au sunat colegii. Nu-şi pot acorda singuri primele îngriji, nu se pot mişca din loc. Pilotul Adrian Iovan ar avea picioarele zdrobite, potrivit primelor informaţii. La fel şi copilotul.

Unul dintre medici ar fi şi el în stare gravă, cel mai probabil cu leziuni la coloana vertebrală. Medicii şi-au dat seama că trăiesc toţi doar strigând unul la altul.

Elicopterul care a fost trimis să-i recupereze s-a întors. Nu poate ateriza. Se ajunge greu şi cu maşinile de teren. E o zonă accidentată. Dar salvatorii încearcă să facă tot ceea ce pot. Victimele sunt în pericol de hipotermie. Sus, pe munte, sunt temperaturi de îngheţ, a spus Melinda Gal, medic primar specialist SMURD.

Aeronava care a aterizat forţat tocmai ieşise de la reparaţii. Avea însă aviz de zbor.

ora 17:00

UPDATE - Elicopterul de la SMURD Mureş, trimis la locul prăbuşirii avionului, s-a retras din zona accidentului, din cauza ceţii,

UPDATE - Aeronava a fost localizată în zona localităţii Fântânele, din Cluj. 

UPDATE - Şeful IGSU, Ion Burlui, a transmis că toate cele şapte persoane din avion sunt în viaţă, iar răniţii primesc acum îngrijiri de urgenţă. Acesta a spus că nu se poate pronunţa încă asupra stării de sănătate a celor şapte răniţi!

UPDATE - "Doctorul Calu, purtătorul nostru de cuvânt este unul dintre cei care se aflau în avion. Tot ce ştiu este că ei trăiesc, dar nu ştiu exact care este starea lor de sănătate. Se află într-o pădure lângă Huedin şi aşteaptă ca echipajele de ambulanţă să-i preia”, a declarat Dana Safta, director medical al Spitalului Elias, pentru Adevărul.

UPDATE - Jandarmii montani au ajuns la locul accidentului, potrivit ultimelor informaţii. Avionul medical de tip BN2 a aterizat forţat, fiind pilotat de Adrian Iovan.

UPDATE - Şeful Poliţiei Judeţene Cluj, Tudor Grindean, a declarat pentru Mediafax că deocamdată nu se cunoaşte locul exact unde se află avionul prăbuşit, aeronava fiind căutată în zona Beliş (judeţul Cluj) - Scărişoara (judeţul Alba).

Forţe impresionante de salvatori din trei judeţe (Cluj, Alba şi Mureş), plus un elicopter SMURD din Mureş au plecat spre locul accidentului. 

UPDATE - Conform unor surse medicale, la bordul avionului se aflau patru medici, o asistentă şi doi piloţi. Toate cele şapte persoane aflate la bordul avionului sunt în viaţă. 

Prefectul de Cluj, Gheorghe Vuşcan, a spus că unul dintre pasageri a sunat la 112, anunţând accidentul aviatic. 

Din primele informaţii, 7 persoane sunt rănite. Avionul avea 10 locuri, dintre care două pentru piloţi şi opt pentru pasageri. În avion s-ar fi aflat şi medicul Valentin Calu de la spitalul Elias, din Capitală, dar şi medici de la Spitalul Fundeni. 

O echipă de medici de la Spitalul Elias se deplasa către Cluj pentru prelevarea unor organe. 

Avionul era pilotat de Adrian Iovan

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social avion prabusire huedin campeni
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024