Un şofer a murit după ce a intrat direct sub o basculantă de mare tonaj, staţionată pe carosabil, aproape de Deva
Accident mortal, la Vălișoara, duminică de dimineaţă. Impactul a avut loc între un autoturism și o autobasculantă care staționa pe carosabil, într-o zonă în care se executau lucrări la carosabil pe DN 76. Deocamdată, nu se cunosc cauzele producerii acestui accident cumplit, dar locuitorii din zonă susțin că semnalizarea deficitară a lucrărilor ar putea duce la astfel de tragedii.
De Redactia Observator la 26.06.2017, 12:37Accident mortal, la Vălișoara, duminică de dimineaţă. Impactul a avut loc între un autoturism și o autobasculantă care staționa pe carosabil, într-o zonă în care se executau lucrări la carosabil pe DN 76. Deocamdată, nu se cunosc cauzele producerii acestui accident cumplit, dar locuitorii din zonă susțin că semnalizarea deficitară a lucrărilor ar putea duce la astfel de tragedii.
În urma coliziunii, ambii pasageri ai autoturismului au fost încarcerați, dar pentru șofer, un bărbat de 61 de ani, din Lupeni, medicii nu au mai putut face nimic ca să îi salveze viața. Pasagerul din dreapta, o femeie de 57 de ani, a fost transportată la spitalul din Deva cu răni grave.
"Femeia a suferit multiple traumatisme și contuzii la nivelul membrelor superioare și inferioare, dar și la nivelul coloanei lombare. Ea a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Deva. Bărbatul a decedat pe loc.", a declarat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara.
sursa:glasul-hd.ro