Antena LIVE

Un urs a furat un porc dintr-o gospodărie din Vatra Dornei, anunță Jandarmeria Suceava

Un urs a luat un porc și a făcut mai multe pagube materiale, anunță jandarmii din Suceava, într-un comunicat mai puțin obișnuit. Nu este clar cum anume a luat ursul un porc, însă cert este că a distrus câteva garduri înainte de a părăsi incinta.

De la 25.05.2021, 12:01
Un urs a furat un porc dintr-o gospodărie din Vatra Dornei, anunță Jandarmeria Suceava Shutterstock

"Noaptea trecută, în jurul orei 00.30, în urma unui apel prin numărul unic de urgență 112, o patrulă mixtă formată dintr-un polițist și un jandarm s-a deplasat la domiciliul unei familii din municipiul Vatra Dornei, fiind sesizată prezența unui urs. Ajunsă la fața locului, patrula a constatat că ursul a produs pagube materiale, a distrus mai multe garduri, a luat un porc, după care a părăsit zona. Au fost anunțate și celelalte instituții abilitate să intervină în asemenea cazuri, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava transmițând un mesaj RO-Alert pentru atenționarea populației din zona în care a fost semnalată prezența ursului", a transmis Jandarmeria.

"Totodată, jandarmii au rămas în zonă pentru o perioadă mai lungă de timp pentru a se asigura că ursul nu se întoarce și că nimeni nu este în pericol. Le reamintim cetățenilor că, în situația în care constată prezența ursului, trebuie să aibă grijă unde își depozitează resturile menajere, să nu se apropie de el pentru a face fotografii sau pentru a-l hrăni și să apeleze numărul unic de urgență 112", au anunțat jandarmii suceveni.

Ți-a plăcut acest articol?

vatra dornei urs porc
Întrebarea zilei
Mici cu E.coli şi zgârciuri în loc de carne, printre produsele comercializate în magazine. Aţi avut parte de experienţe neplăcute?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce ambalaje nu intră, de fapt, sub incidența SGR. Ce poți face cu ele și cum...
Fanatik.ro
Publicat 27.04.2024
Afacerea care poate să te îmbogățească peste noapte. A luat amploare în...
Fanatik.ro
Publicat 26.04.2024
Joburile care nu solicită gândirea cresc riscul de afectare cognitivă și...
spotmedia.ro
Publicat 22.04.2024
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza în România. VREMEA se schimbă...
Gandul
Publicat 24.04.2024
Nike și Adidas, bătute de niște fete fâșnețe: invenția unei companii...
Adevărul
Publicat 26.04.2024
A mancat o supă și s-a trezit paralizată de la brâu în jos. Ce au descoperit...
A1
Publicat 26.04.2024
Horoscopul zilei de 29 aprilie 2024. Vărsătorii au probleme din cauza banilor....
CaTine
Publicat 28.04.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
Șocul lui Ioan Andone, după ce s-a mutat în Spania: „Am 4 dormitoare. Știți...
GSP
Publicat 25.04.2024
Planurile pentru înmormântarea lui Charles au fost modificate!„Regele nu e...
Click.ro
Publicat 26.04.2024
Boala „zombie” care a trecut de la animale la oameni. Deja ar fi făcut 2 victime
Useit
Publicat 27.04.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Care este ultima dorință a lui Celine Dion. Artista suferă de o boală...
Redacţia.ro
Publicat 24.04.2024
Primarul care candidează împotriva soției pentru un nou mandat: „N-am crezut...
libertatea.ro
Publicat 26.04.2024
Selena Gomez a vorbit despre pauza ei de la social media: „A fost cel mai...
ZU
Publicat 28.04.2024
Trei rețete de ouă umplute, perfecte pentru un platou festiv
Hello taste
Publicat 28.04.2024
Cum poți ajuta copilul să treacă peste pierderea dinților de lapte. Sfaturi...
Deparinti
Publicat 28.04.2024
De ce prețurile produselor de pe Shein și Temu sunt atât de mici....
ziare.com
Publicat 25.04.2024
Halil Ibrahim Ceyhan impresionează pe scenă. Actorul nu renunță la visul său...
Happy
Publicat 26.04.2024
La ce se folosește botoxul. Întrebuințările pe care le poate avea în medicină
Medicool
Publicat 26.04.2024
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă...
orangesport.ro
Publicat 13.04.2024