Un unchi şi-a ucis nepotul ca să rămână soţia însărcinată, la sfatul unui prieten tantric
Doi bărbaţi au ajuns în puşcărie, după ce unul dintre ei l-a sfătuit pe celălalt în legătură cu ce ar putea să facă pentru soţia sa, ca să rămână însărcinată.
De Cristian Ionescu la 30.10.2019, 13:47Doi bărbaţi au ajuns în puşcărie, după ce unul dintre ei l-a sfătuit pe celălalt în legătură cu ce ar putea să facă pentru soţia sa, ca să rămână însărcinată.
Rezultatul discuţiei celor doi a dus la moartea unui copil nevinovat, în vârstă de 10 ani, chiar nepotul bărbatului a cărui soţie nu putea să rămână gravidă.
Un bărbat şi-a îndemnat prietenul la crimă
Un bărbat, disperat că soţia sa nu a rămas însărcinată timp de 10 ani, în ciuda tuturor eforturilor, a apelat la un prieten, pentru sfaturi în legătură cu ce ar putea să facă. Astfel, Shivnandan Ravidas (40 de ani), şi-a ucis nepotul, în vârstă de 10 ani, crezând că astfel va îndupleca vreo divinitate să-i lase gravidă soţia, precizează indiatimes.com.
Ravidas a fost arestat pentru crimă, la fel şi prietenul său, Vilas Mandal.
"Shivnandan și Vilas au mărturisit crima. Aceștia au fost închişi deja pentru omor", a declarat Ashish Bharti, purtător de cuvânt al Poliţiei din Bhagalpur.