Veste bună pentru IPS Teodosie! Arhiepiscopul Tomisiului scapă de control judiciar, în cazul fondurilor europene luate pe nedrept
Curtea de Apel Constanţa a hotărât, luni, revocarea controlului judiciar dispus în cazul Arhiepiscopului Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, judecat pentru că ar fi obţinut pe nedrept fonduri europene.
De Redactia Observator la 03.04.2017, 11:11Curtea de Apel Constanţa a hotărât, luni, revocarea controlului judiciar dispus în cazul Arhiepiscopului Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, judecat pentru că ar fi obţinut pe nedrept fonduri europene.
Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.
Înalt Prea Sfinţitul Teodosie s-a prezentat, luni dimineaţă, la Curtea de Apel Constanţa, unde s-a judecat cererea sa privind revocarea controlului judiciar, şedinţa de judecată nefiind publică.
La scurt timp după încheierea şedinţei, judecătorul cauzei a decis să admită solicitarea Arhiepiscopiei Tomisului, revocând astfel măsura controlului judiciar.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată în termen de 48 de ore de la comunicare.
Procurorii DNA Constanţa au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Teodosie Petrescu, Arhiepiscop al Tomisului, cu privire la săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
De asemenea, au mai fost trimişi în judecată, în stare de libertate, Ciprian-Ioan Cojocaru, Bogdan-Petrişor Malaxa, Gheorghe Nadoleanu şi Stere Beca, la data faptelor mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, dar şi Aurelian Ştefan, la data faptei tot mandatar al Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2010 - 2016, Teodosie Petrescu, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalţi inculpaţi, a folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) în scopul de a primi fonduri europene.
“În documentele prezentate la APIA, inculpaţii au declarat, în mod nereal, că folosesc anumite suprafeţe agricole (peste 300 hectare), situate în zona denumită «Ferma 3» - Nazarcea (localitatea Lumina, judeţul Constanţa), având categoriile de folosinţă «vii pe rod cu struguri pentru vin»/ «vii pe rod cu struguri nobili pentru vin», în condiţiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafeţe agricole nu mai existau astfel de culturi”, se arată în comunicat.
De asemenea, procurorii anticorupţie au stabilit că un alt aspect fals prezentat în declaraţiile depuse a fost acela că s-au respectat normele privind bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC), printre care şi evitarea instalării vegetaţiei nedorite, în condiţiile în care respectivele parcele erau abandonate şi invadate cu astfel de vegetaţie pe toată durata formulării cererii şi obţinerii fondurilor.
“Faptele au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafaţă unică (SAPS), totalizând 1.392.964 lei, după cum urmează: în anul 2010 – 142.988,37 lei, în 2011 – 184.610,27 lei, în 2012 – 239.732,26 lei, în 2013 – 262.267,07 lei, în 2014 – 281.733,52 lei, în 2015 – 281.633,28 lei. În anul 2016 plăţile nu au fost autorizate, prin urmare, raportat la acel an, fapta a rămas în faza tentativei”, mai precizează sursa citată.
Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.392.964 lei.
În cauză a fost dispusă instituirea unor măsuri asiguratorii constând în poprirea conturilor deţinute de inculpatul Petrescu Teodosie şi de persoanele responsabile civilmente, respectiv Arhiepiscopia Tomisului şi Aşezământul Monahal ”Sf. Apostol Andrei”.
Totodată, fapta de luare de mită pentru care a fost cercetat iniţial Arhiepiscopul Tomisului a fost clasată.
Avocatul Arhiepiscopului Tomisului a contestat actele de urmărire penală, la termenul din 20 martie, de la Curtea de Apel Constanţa, în dosarul în care Înalt Prea Sfinţitul Teodosie este judecat pentru că ar fi obţinut pe nedrept fonduri europene, precizând că va dovedi că acesta nu a săvârşit această faptă.
Sursa: News.ro