Veşti bune pentru fanii Twitter: Platforma RENUNŢĂ la o limitare ESENŢIALĂ pentru utilizatori
Twitter a îndepărtat limita de 140 de caractere valabilă atunci când utilizatorii vor să răspundă mesajelor primite. Măsura este menită să uşureze comunicarea internauţilor.
De Redactia Observator la 31.03.2017, 13:40Twitter a îndepărtat limita de 140 de caractere valabilă atunci când utilizatorii vor să răspundă mesajelor primite. Măsura este menită să uşureze comunicarea internauţilor.
Începând de astăzi, citarea utilizatorilor către care se răspunde nu va mai fi luată în calcul la numărarea caracterelor unui mesaj.
Username-ul oricărui utilizator de Twitter începe cu simbolul "@". Până acum, întregul nume apărarea atunci cineva răspundea unui mesaj.
De astăzi însă, lucrurile se vor schimba: numele adresantului va apărea deasupra mesajului, şi nu în interiorul acestuia. Măsura va lăsa mai multe caractere disponibile pentru conversaţie.
Potrivit dezvoltatorilor platformei, va exista, de asemenea, un buton marcat cu "reply to(răspunde-i lui), care le va permite utilizatorilor să "vadă şi să controleze mai uşor cine este parte din conversaţie".
"Când vor citi o conversaţie, utilizatorii vor vedea, mai degrabă, ceea ce spun oamenii , în loc de un şir nesfârşit de nume de utilizatori, la începutul mesajelor", spun dezvoltatorii, citaţi de The Sun.
Citeşte şi: Orezul reîncălzit poate dăuna grav sănătăţii! Cum să îl pregătim astfel încât să nu ne îmbolnăvim mâncând