Veşti proaste de la meteorologi pentru următoarele zile. Toamna îşi intră în drepturi
Toamna îşi intră în drepturi la început de octombrie. Vremea deosebit de caldă pentru această perioadă se schimbă începând cu această noapte. Urmează ploi, frig şi vânt.
De Redactia Observator la 02.10.2019, 21:18Toamna îşi intră în drepturi la început de octombrie. Vremea deosebit de caldă pentru această perioadă se schimbă începând cu această noapte. Urmează ploi, frig şi vânt.
În acest moment sunt 27 de grade. De mâine, nu mai sunt. Practic, se încheie vara prleungită deja cu mai bine de o lună de zile.
Meteorologii au emis o informare de vreme rea care va ţine cel puţin până sâmbătă, perioadă care vine cu ploi, temperaturi modeste şi chiar ninsori la munte. Frigul vine din vest şi se extinde apoi spre centru şi nord.
Vineri vom avea zone unde maximele nu vor depăşi 10 grade, cu precădere în partea Moldovei. În Bucureşti, maxima va fi de 13 grade.
Nici finalul de weekend nu e prea prietenos. Vremea va fi, în toată ţara, mohorâtă şi friguroasă.
Abia de miercuri pare că temperaturile revin la normal. Nu, nu chiar cum este acum, ci la normalul perioadei de octombrie şi vom mai avea câteva zile în care nu va fi nevoie să purtăm haine groase.
Cel mai probabil, weekendul viitor va fi potrivit pentru plimbări, fără vânt şi fără ploi.