VIAŢA şi CARIERA lui Radu Beligan, unul dintre cei mai apreciaţi artişti ai scenei teatrale româneşti. VIDEO

Radu Beligan, maestru al teatrului românesc, a cărui longevitate artistică a fost recunoscută şi de reprezentanţii Guinness World Records, a fost unul dintre cei mai apreciaţi artişti ai scenei teatrale naţionale, ocupând, de asemenea, funcţiile de director al Teatrului de Comedie, între anii 1961 şi 1969, şi al Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB), între anii 1969 şi 1990.

• Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
• Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket

Radu Beligan, maestru al teatrului românesc, a cărui longevitate artistică a fost recunoscută şi de reprezentanţii Guinness World Records, a fost unul dintre cei mai apreciaţi artişti ai scenei teatrale naţionale, ocupând, de asemenea, funcţiile de director al Teatrului de Comedie, între anii 1961 şi 1969, şi al Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB), între anii 1969 şi 1990.

Actorul s-a născut pe 14 decembrie 1918, în satul Gălbeni din judeţul Bacău. Între anii 1937 şi 1938, Beligan a studiat Dreptul şi Filosofia la Bucureşti. Actorul a fost discipol al profesoarei Lucia Sturdza Bulandra la Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică, fără să încheie însă studiile.

Radu Beligan a debutat pe scena teatrului Regina Maria, în spectacolul ”Crimă şi pedeapsă”, de Gaston Bary, după Fiodor Mihailovici Dostoievski, în regia lui Mihai Zirra.

Pe scena Teatrului Naţional, Beligan a interpretat roluri precum Agamiţă Dandanache din piesa ”O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale (1948), Tuzenbach din ”Trei surori”, de A.P. Cehov (1950), Catindatul din ”D`ale carnavalului”, de I.L. Caragiale (1951), Profesorul din ”Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian, (1956), George din ”Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, de Edward Albee (1970), Richard al III-lea din piesa shakespeariană cu acelaşi nume (1976), Domenico din ”Filumena Marturano”, de Eduardo De Fillippo, (1981), Guglielmo din ”Numele trandafirului”, de Umberto Eco (1998), Ianke din ”Take, Ianke şi Cadâr”, de Victor Ion Popa (2001), şi Leon Saint Pe din ”Egoistul”, de Jean Anouilh (2004).

Între piesele în care a jucat Radu Beligan pe scenele altor teatre se numără ”Danaidele”, după Eschil, regizat Silviu Purcărete, ”Transplantarea inimii necunoscute”, de Alexandru Mirodan, ”Ruşinea familiei”, de Mircea Ştefănescu, după Ronald Harwood, ”Nu mai beau”, de Gaston de Caillavet şi Robert de Flers, ”Pensiunea dragostei”, de Alexandru Kiriţescu, şi ”Sărmanul Jonathan”, de Karl Milloker.

Printre spectacolele pe care Radu Beligan le-a regizat la TNB se află câteva producţii importante, precum ”Doctor fără voie”, de J.B.P. Molière, co-regizat cu Sică Alexandrescu (1955), ”Sălbaticii”, de Serghei Mihalkov (1959), ”Poveste din Irkutsk”, de Aleksei Arbuzov (1960), ”O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale (1979), ”De partea cui eşti?”, de Ronald Harwood (1996) şi ”Egoistul”, de Jean Anouilh (2004).

Radu Beligan a mai regizat şi spectacole care s-au jucat pe scenele altor instituţii teatrale. Între acestea se numără ”O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale (1989, Teatrul Municipal Bacovia din Bacău), ”Străini în noapte”, de Robert Assous (2007, Asociaţia Culturală Maria Domina), ”Nimeni nu-i perfect”, de Simon Williams (2011, Centrul Cultural ”Nicolae Bălcescu”), ”Spiritul de familie” de Eric Assous (2012, Teatrul de Comedie), ”Jubileul”, de Jean-Marie Chevret (2012, Teatrul Metropolis), şi ”Fă-mi loc”, de Anthony Michineau (2012, Asociaţia Inspira).

Beligan a avut apariţii în filme precum ”O noapte furtunoasă”, în regia lui Jean Georgescu (1943), ”O scrisoare pierdută”, regizat de Sică Alexandrescu şi Victor Iliu (1953), ”Tată de duminică”, în regia lui Mihai Constantinescu (1975), ”Cuibul salamandrelor” (1976) şi ”Aurel Vlaicu” (1977), regizate de Mircea Drăgan, ”Galax, omul păpuşă”, în regia lui Ion Popescu Gopo (1984), ”După-amiaza unui torţionar”, în regia lui Lucian Pintilie (2001) şi ”Medalia de onoare”, regiat de Călin Peter Netzer (2010).

Între anii 1950 şi 1965, Radu Beligan a fost profesor la Institutul de Teatru şi Film, în anul 1971 a devenit preşedinte activ al Institutului Internaţional de Teatru, iar în anul 1977 a devenit preşedinte de onoare pe viaţă al instituţiei.

Beligan a fost copreşedinte, alături de Yehudi Menuhin, al Festivalurilor Internaţionale de Teatru şi Muzică organizate de UNESCO, în perioada 1971 - 1978.

În anul 1980, Radu Beligan a primit premiul Academiei ”Le Muse” din Florenţa, iar în anul 1994 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei ”George Enescu” din Iaşi.

Actorul a mai primit trofeul Dionysos, oferit la Gala UNITER (1995-1996) şi premiul Academiei Române (1997).

În anul 2002, preşedintele Franţei, Jacques Chirac, a semnat Decretul prin care Radu Beligan a fost numit în grad de Ofiţer al Ordinului Naţional al Legiunii de Onoare. În acelaşi an, actorul a primit Marele Premiu acordat de Guvernul României, în cadrul Premiilor Naţionale de Teatru.

În anul 2003, Beligan a primit titlul Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale”. În acelaşi an, actorul a primit trofeul ”România 2000”.

În anul 2004, Radu Beligan a devenit membru de Onoare al Academiei Române, drept recunoaştere a activităţii în domeniul artei.

Totodată, Radu Beligan a fost decorat cu Ordinul Drapelul Iugoslav cu steaua de aur şi colan şi cu Ordinul Serviciul Credincios ”Mare Ofiţer”.

În anul 2008, Beligan a fost decorat cu Ordinul Naţional ”Steaua României” în gradul de ”Mare Cruce” cu însemn pentru civili.

În anul 2013, Radu Beligan a intrat în Cartea Recordurilor/ Guiness Word Records, ca ”cel mai longeviv actor de teatru în activitate”, iar în anul 2014 a fost premiat pentru întreaga carieră la Gala Premiilor Gopo.

Dincolo de activitatea sa în teatru şi film, Radu Beligan a publicat cărţile ”Pretexte şi subtexte” (1968), ”Luni, Marţi, Miercuri...” (1978) şi ”Note de insomniac” (2001).

Sursa: news.ro