Antena LIVE

Curs valutar

VIDEO! Şoferul care şicana alţi participanţi la trafic pe DN 1, în weekend, a fost identificat de poliţişti. Ce sancţiune a primit

De la 01.03.2017, 12:59
WhatsApp

Polițiștii rutieri au identificat cei doi conducători auto care efectuau manevre de șicanare, în weekend, punând în pericol traficul, pe DN1, în zona municipiului Ploiești. Reacţia oamenilor legii e însă una incredibilă. După audieri au decis şi pedepsele: i-au îndemnat pe cei doi şoferi inconţtienţi să fie politicoşi în trafic!

Iată comunicatul Poliţiei Rutiere:

"Duminică, 26 februarie a.c., polițiștii rutieri s-au autosesizat cu privire la conținutul unui material video postat pe o rețea de socializare, de către un participant la traficul rutier. În fapt, din filmare reiese un comportament de șicanare dintre doi conducători auto, care se deplasau pe DN 1, în zona municipiului Ploiești, pe sensul de mers către județul Brașov.

Cei doi, în condiții de trafic intens, ar fi efectuat manevre menite să perturbe confortul și sentimentul de siguranță a celorlalți participanți la trafic. Cei în cauză, doi bărbați, în vârstă de 31, respectiv 49 de ani, ambii domiciliați în municipiul Constanța, au fost identificați și depistați de polițiștii rutieri.

În urma audierii acestora, polițiștii le-au pus în vedere să manifeste prudență și respect în trafic și li s-a atras atenția asupra obligativității respectării normelor rutiere. Poliția Română vă recomandă să fiți politicoși și civilizați în trafic, iar în cazul în care sunteți martor sau victimă ale unei infracțiuni, să apelați la numrul de urgență 112."

Grăbiţi să ajungă la munte, doi şoferi au început joc periculos pe DN 1, la peste 100 de kilometri pe oră. S-au şicanat preţ de câteva minute, spre spaima celorlalţi paricipanţi la trafic. Manevrele riscante au fost filmate de un alt conducător, de la bordul maşinii sale, şi postate pe internet.

Cu avariile aprinse, şoferul autoturismului conduce haotic. Merge pe ambele benzi de circulaţie şi depăşeşte maşina de teren când pe stânga, când pe partea dreaptă. Iar când ajunge în faţa ei, frânează brusc. Un joc periculos, în viteză pe care Dragoş l-a filmat din maşina sa.

Ionuţ, a trăit spaima de la volanul maşinii de teren. Claxonul l-ar fi enervat şi mai tare pe şoferul agresiv.

Au fost momente periculoase pentru toţi participanţii la trafic.

Şoferul agresiv s-a potolit abia după ce a fost ameninţat cu poliţia. Care Poliţie, iată, l-a sancţionat exemplar.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

observator sicane stirile antena 1
Întrebarea zilei
Cheltuiţi mai mult din bugetul familiei pentru produsele pentru copii decât pentru alte articole esenţiale?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Planta pe care NASA o recomandă pentru purificare aerului din casă. Nu e greu de...
Fanatik.ro
Publicat 25.09.2024
Predicția unui comandant ucrainean: În câteva luni, războiul va intra în...
spotmedia.ro
Publicat 25.09.2024
Amenzi de până la 50.000 de euro sau expulzare pentru cei care-i încurajează...
spotmedia.ro
Publicat 24.09.2024
Cum procedezi pentru aerisirea caloriferelor, dacă ai centrală termică. Cei 5...
Gandul
Publicat 25.09.2024
Pățania unei familii de români care s-a cazat la un hotel de 4 stele din...
Adevărul
Publicat 25.09.2024
Cum arată copiii Andreei Samson de la Asia Express. Actrița avea un bebeluș...
A1
Publicat 25.09.2024
Horoscopul zilei de 26 septembrie 2024. Racii primesc o veste bună. Află ce se...
CaTine
Publicat 25.09.2024
Românii vor plăti o nouă taxă începând de luna viitoare. Va fi afișată...
spynews.ro
Publicat 25.09.2024
Șocul unui jurnalist leton, după ce a căutat FCSB pe Google: „Știți ce am...
GSP
Publicat 25.09.2024
BRD, anunț important pentru clienți. Românii cu carduri și conturi bancare...
Click.ro
Publicat 25.09.2024
Barajul Celor 3 Defileuri din China afectează rotația Pământului. Cum e posibil
Useit
Publicat 24.09.2024
A murit unul dintre milionarii României. Omul l-a adus pe Bush la București
Redacţia.ro
Publicat 25.09.2024
O bonă a primit despăgubiri, după ce a fost filmată cu o cameră ascunsă în...
libertatea.ro
Publicat 25.09.2024
Beyoncé a dezvăluit motivul pentru care a renunțat la videoclipuri....
ZU
Publicat 25.09.2024
Pui cu smântână și ciuperci. Rețetă ca la bunica acasă
Hello taste
Publicat 25.09.2024
Gestionarea banilor: cum îl înveți pe copil despre valoarea banilor
Deparinti
Publicat 25.09.2024
Cum poate ajunge Iohannis, din nou, la șefia PNL, și cine i se poate opune....
ziare.com
Publicat 25.09.2024
Fiul Leticiei Calderon pleacă de acasă. Fratele său i-a transmis un mesaj...
Happy
Publicat 25.09.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Terapia cu câini: în ce constă și cum te ajută să te relaxezi
Medicool
Publicat 25.09.2024
"Nimeni nu mă crede!". Patronul milionar care circulă doar cu metroul în...
orangesport.ro
Publicat 24.09.2024